Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Lazăr, icoana celor adormiţi în nădejdea învierii
Suntem miercuri, în săptămâna a 6-a din Postul Mare, când imnografia Triodului vorbeşte despre moartea lui Lazăr. Este logic să se întâmple acest lucru de vreme ce în sâmbăta ce urmează, Biserica ne pune înainte învierea lui Lazăr de către Domnul nostru Iisus Hristos, în a patra zi de la moartea lui.
Sfânta Evanghelie după Ioan în capitolul 11 ne relatează despre minunea învierii lui Lazăr. Din acest text biblic ştim că Lazăr din Betania s-a îmbolnăvit, iar surorile lui Marta şi Maria L-au anunţat pe Mântuitorul că prietenul Său Lazăr este bolnav.
Aflând de boala lui, Hristos rămâne două zile „în locul în care era” (Ioan 11, 6). Apoi le spune ucenicilor că „Lazăr, prietenul nostru, a adormit: Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11, 11). Aceste cuvinte ale Domnului ne arată atotştiinţa Lui ca Fiu al lui Dumnezeu, adică cunoaşterea timpului morţii prietenului Său Lazăr.
Din expresia „a adormit” înţelegem că de la Învierea lui Hristos nu mai vorbim de morţi, ci de adormiţi care aşteaptă, la fel ca Lazăr, venirea Domnului pentru a-i trezi. Acest lucru se va întâmpla la Parusie, la a doua Sa venire. Din această perspectivă, Lazăr este icoana tuturor celor adormiţi care cred în Hristos.
După ce îi anunţă pe Apostoli de „adormirea” lui Lazăr, Domnul nostru Iisus Hristos pleacă în Iudeea mergând spre Sfintele Sale Pătimiri pentru mântuirea noastră. El merge spre Betania pentru „a trezi” pe prietenul Lazăr şi apoi în Ierusalim pentru Cruce şi Înviere.
Lazăr a fost înmormântat în seara zilei în care a murit, după rânduiala iudaică. Imnografia Triodului din miercurea săptămânii a 6-a din Postul Mare ne spune că „astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile”.
Despre drumul Domnului spre Betania şi minunea învierii lui Lazăr părintele Makarios Simonopetritul scrie în Triodul explicat: „Joi, Lazăr zace în mormânt deja de două zile şi Ziditorul continuă să înainteze, în timp ce la Betania apropiaţii lui Lazăr ţin doliu şi varsă lacrimi aşteptându-L pe Hristos. Vineri rămâne o zi de doliu, dar, Hristos apropiindu-Se, acesta trece în plan secund pentru a face ca atenţia credincioşilor să se concentreze asupra aşteptării bucuriei din ziua următoare. În sfârşit, sâmbătă se înfăptuieşte cea mai mare dintre minunile lui Hristos, învierea prietenului Său care mirosea deja, fiind mort de patru zile”.
Sfântul Evanghelist Ioan, martor al minunii învierii lui Lazăr, consemnează că Mântuitorul ajuns în faţa mormântului lui Lazăr le spune celor prezenţi să ridice piatra de pe mormânt, iar ei „au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă” (Ioan 11, 41-44).
Această minune îi face pe mulţi iudei să-I urmeze lui Hristos şi determină primirea triumfală a Domnului în Ierusalim. Pentru noi, creştinii ortodocşi, învierea lui Lazăr este icoana învierii tuturor oamenilor de la sfârşitul lumii, când Hristos va veni să judece lumea.