Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei De la rugăminţi la rugăciuni. Dorinţe la început de an

De la rugăminţi la rugăciuni. Dorinţe la început de an

Un articol de: Cosmin Daniel Pricop - 06 Ian, 2011

Atât în noaptea de Revelion, când din punct de vedere formal se încheie o perioadă convenţională şi se începe imediat o alta, cât şi în intervalul de timp următor din debutul noului an calendaristic, oamenii îşi fac urări de bine, cum de altfel este firesc nu numai în acest răstimp, ci şi în multe altele, dar îşi pun şi dorinţe care vizează propria persoană, propria evoluţie în noul an: "Să am, să fac, să fiu". Eventual, astfel de doleanţe sunt completate de necesarul recurs la Dumnezeu (în cazul exemplelor fericite sau mai degrabă încurajatoare), venit ulterior, parcă din dorinţa de a oferi mai multă putere gândului omenesc şi de a evita ulterioarele complicaţii sau neîmpliniri. Adăugăm "să dea Dumnezeu" mai mult ca un tic verbal, ca o completare auzită frecvent, dar pe care niciodată nu am înţeles-o cu adevărat, dând-o uitării în secunda doi.

Pudrarea dorinţelor noastre cu zahărul dulce şi alb al invocării ajutorului lui Dumnezeu nu înseamnă în mod automat realizarea dezideratelor pe care iniţial le-am avut doar la nivel imaginativ, pregustându-le numai în minte. Iar aceasta nu pentru că Dumnezeu nu ascultă rugăminţile oamenilor, uneori neobişnuite şi pe care nimeni nu ar avea curajul să le pronunţe răspicat în public, ci pentru că rugăminţile noastre nu înseamnă de fapt o monedă pe care o introduci într-un tonomat pentru a asculta melodia preferată. Asta înseamnă astăzi, din păcate pentru cât mai mulţi dintre noi, dorinţele convertite în rugăminţi pentru Dumnezeu în diferitele momente ale vieţii noastre (Revelion sau aniversare): ascultarea melodiei preferate sau, altfel spus, izolarea lui Dumnezeu în propriile noastre vise. Pentru că, pentru a fi împlinite, urările nu au nevoie doar de convertirea lor în rugăminţi, ci, mai mult decât atât, mai profund decât atât, în rugăciuni, iar rugăciunea înseamnă plecarea genunchilor fizic, dar mai ales duhovniceşte, adică smerenie. Rugămintea se circumscrie poate mai potrivit cadrului politicos, colegial, oarecum exterior. Rugăciunea indică familiaritatea, depăşirea unei exteriorităţi şi aşezarea într-o rânduială cu finalitate mai înaltă.

Cel care se roagă lui Dumnezeu atunci când viaţa lui trece printr-un moment greu îşi recunoaşte smerit neputinţa depăşirii acestuia în condiţiile date - umane, crezând cu tărie că deschiderea lui Dumnezeu spre El va însemna şi depăşirea unei situaţii pe care era absolut convins că singur nu o putea rezolva. De aceea, absolut deloc întâmplător, Biserica a rânduit ca la începutul anului fiecare dintre noi să asculte frumosul îndemn "Acesta trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez" dinaintea Botezului lui Hristos. Din rânduială eminamente dumnezeiască, urările de bine ale Anului Nou, încurajările, speranţele, aşteptările ori curajul primesc însoţirea duhovnicească a gândului că mai presus de toate smerenia îngăduirii şi descifrării voii lui Dumnezeu în viaţa noastră face imposibilul posibil. Ne punem o dorinţă?