Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei „De te voi uita, Ierusalime…”

„De te voi uita, Ierusalime…”

Un articol de: Ioan Dumitru Popoiu - 08 Mar, 2019

La Editura Doxologia a apărut volumul Înalt­prea­sfințitului Serafim, Mitropolitul românilor din Germania, Europa Centrală și de Nord, intitulat: De te voi uita, Ierusalime… - sau Ortodoxia trăită în Occident - (Iași 2018, 276 p), o lucrare dedicată vieții duhovnicești a creștinului ortodox de astăzi. După ce, în 2016, autorul aduna în volumul Sfinții printre noi însemnări despre marii duhovnici români din ultimul secol, noua apariție editorială înmănunchează o serie de conferințe și articole scrise cu precădere la solicitarea instituțiilor eclesiastice sau universitare occidentale, doritoare să aprofundeze diferite domenii ale spiri­tualității ortodoxe.

În prefața cărții sale, Mitropolitul Serafim își motivează ti­tlul, preluat din versetul 5 al psalmului 136, pe dorința nestrămutată de a rămâne întotdeauna slujitorul românilor ortodocși aflați departe de pământul unde s-au născut. Cu onestitatea-i caracteristică, ierarhul septuagenar enumeră calitățile prea des uitate ale românilor, fără a omite defectele neamului. Părăsirea în masă, de către români, a patriei-mamă aduce cu sine „pericolul pierderii identităţii de neam şi de credinţă”. Această primejdie se materializează în uitarea credinței, care aduce cu sine alungarea firescului din viața oamenilor. Însă, plin de nădejde, autorul notează: „Aşa precum pe evrei în timpul exilului în Egipt şi apoi în Babilon i-a salvat credinţa, tot credinţa ne va salva şi pe noi, românii...” (p. 8). Însă dat fiind că noi, creștinii, nu ne putem înțelege niciodată ca prac­ticanții unei credințe închise în sine, între datoriile românilor ortodocși stabiliți în Occident se enumeră aceea de a transmite credința urmașilor și de a o face cunoscută celor de alte confesiuni, lângă care locuiesc, altfel spus, de a fi totodată mărturisitori și misionari.

Volumul De te voi uita, Ierusalime... conține texte scrise de Mitropolitul Serafim pe parcursul a 30 de ani de arhierie în Occident și reprezintă o introspecție a credinciosului ortodox, pus în fața provocării de a se autodefini în raport cu alteritatea vest-europeană. Acesta este motivul pentru care arhiereul, ca garant apostolic al credinței dreptmăritoare, revine constant asupra unor învățături care îl definesc pe creștinul ortodox și spiritualitatea sa cu totul unică: „Rugăciunea făcută cu atenţia concentrată în inimă, asceza postului şi a unei vieţi cumpătate din toate punctele de vedere, lupta împotriva păcatului şi pentru despătimire, răbdarea necazurilor, slujirea semenilor, sinergia sau împreuna-lucrare a credinciosului cu harul lui Dumnezeu” (p. 8).

Articolele sunt ordonate nu cronologic, ci tematic, pornind de la definirea generală a spiritualității ortodoxe trăite în Occident, în diferitele sale aspecte (expuse în patru prelegeri și un interviu) și continuând cu aprofundarea a ceea ce constituie miezul vieții creștine: curățirea interioară pentru unirea cât mai intimă cu Hristos. Tocmai de aceea, următoarele șase texte tratează Tainele de căpătâi ale Bisericii: Spovedania și Împărtă­șania, care interesează pe de o parte pe preoții Bisericii, care primesc sfaturi despre administrarea lor în comunitățile parohiale de astăzi, dar și pe credincioși, care primesc răspunsuri la întrebări referitoare la înțelesul acestor Sfinte Taine. S-ar putea spune pe bună dreptate că aceste contribuții de teologie pastorală se pot constitui într-un mic manual practic al preotului, dar și al candidaților la preoție, care primesc învățături de mare folos în viitoarea slujire a lui Hristos din scaunul de spovedanie și de la Masa Jertfei celei nesângeroase. Sunt tratate subiecte precum: ritmul spovedaniei, iconomie și acribie în canoanele duhovnicului, acordarea sau neacordarea binecuvântării pentru împărtășirea cu Sfintele Taine, rara sau deasa împărtășire, dar și teme foarte specifice, precum spovedania preoților și a credincioșilor în diaspora.

A treia parte a cărții tratează alte teme de mare importanță în viața creștinului ortodox din diaspora, însă acestea sunt tot atât de valabile și pentru credinciosul de acasă, care dorește să își lămurească propria credință: importan­ța rugăciunii și practica ei în viața de zi cu zi, locul Maicii Domnului în Biserică, redescoperirea impor­tanței textului Sfintei Scripturi, precum și teme deosebit de sensibile astăzi, într-o lume supusă secularizării: cununia, divorțul, protejarea mediului înconjurător, provocările credinței în contextul contactului din ce în ce mai des cu cei de altă credință sau cu cei care și-au pierdut credința. Micul tratat de teologie trăită în lumea contemporană se încheie cu o cugetare la moarte. În fața spaimei provocate de sfârșitul vieții, ierarhul notează: „... în Tradiţia ortodoxă, moartea nu este înfricoşătoare. Pentru cei cu adevărat credincioşi, moartea este chiar familiară (…) pentru că gândul la moarte ne împiedică să păcătuim”. Discursul nu se încheie însă în notă negativă, fiind­că: „... tradiţia pomenirii celor adormiţi este foarte dezvoltată tocmai datorită credinţei puternice în nemurire şi a iubirii care ne uneşte unii cu alţii şi pe toţi cu Hristos, Care este mai tare decât moartea...” (pp. 275-276)

Dincolo de provocările credinței și temerile apocaliptice ale veacului de azi, învățăturile ierarhului făgărășean au menirea de a-l readuce pe creștin pe temelia tare a celor care trăiesc veșnicia încă de aici, alături de Dumnezeu: „Cei care fac efortul de a cunoaşte adâncurile mistice şi frumuseţea spiritualităţii ortodoxe se îndrăgostesc de ea şi îşi schimbă viaţa, integrându-se în Biserică şi trăind după toate exigenţele ei. Căci Biserica este «stâlpul şi temelia Adevărului» care ne face liberi” (p. 9).