Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei „Omorârea” timpului

„Omorârea” timpului

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 09 Iul, 2019

„Fericit bărbatul a cărui nădejde este numele Domnului și n-a privit la deșertăciuni și la nebunii mincinoase” (Psalmi 39, 6).

În vechime, oamenii trăiau puțin și destul de sărăcăcios. Dacă nu apăreau molime și războaie, foamete sau alte încercări, atunci se instaura una dintre marile probleme ale omenirii, care sugrumă și viața interioară a omului modern: plictiseala.

În mod paradoxal, când se plictisesc, oamenii comit cele mai multe fărădelegi. Disoluția interioară a caracterului lor, lipsa simțirii, sentimentul de gol interior și lipsa unui scop – toate acestea sunt trăsături care se regăsesc la mulți criminali în serie, torționari, psihopați și alte categorii de persoane care au înspăimântat omenirea prin cruzimea de care au dat dovadă. De asemenea, trăsăturile mențio­nate sunt recunoscute și la cei care cad pradă plictiselii.

În timpul marilor imperii se respecta o regulă de bază: oferirea de pâine și circ mulțimilor. Pâinea le ținea sătule, circul le ferea de plictiseală. Plictiseala era considerată mai nocivă decât foametea, pentru că atunci când este flămând, omul luptă cu disperare pentru propria supravie­țuire și nici un sacrificiu nu îi pare prea mic, dar când este plictisit, atunci devine inutil social. Marile imperii știau că foametea poate fi exploatată în folosul propriu, chiar și numai la nivel declarativ, dar, totodată, erau conștiente că plictiseala înseamnă derută, haos social și, în cele din urmă, dispariția propriei existențe. De aceea, de la luptele cu gladiatori și până la cursele de cai, de la circurile ambulante și până la numerele de magie, de la jocurile de societate și până la filmografia modernă – toate acestea au fost folosite pentru un singur scop: omorârea timpului, eradicarea plictisului.

În zilele noastre, toate aceste eforturi colective ale trecutului de a face ca timpul să treacă au fost concentrate în două direcții fundamentale: filmul și rețelele sociale. Prima direcție este născută din imaginație, cea de-a doua este locul unde poți face ca imaginația să devină realitate. Consumul de filme și seriale a atins un maxim istoric. Față de generațiile anterioare, care vedeau un film cel mult o dată pe lună, a apărut „progresul” uriaș al celei actuale, care vede aproape unul pe zi. Față de 2-3 seriale care rulau imediat după 1989 pe ecranele noastre, acum avem rețele online care ne oferă sute de seriale, mii de filme, documentare, trailere și interviuri. Toată această lume imaginativă nu mai cuprinde câteva genuri, adică eterna dramă sau banala comedie. Acum avem tot felul de curente și subcurente, influențe și regizori, de la cei aproape înfricoșători, care generează filme horror și durități nemaiîntâlnite, amestecate cu un desfrâu inimaginabil, de la oameni originali, dar care amestecă viața până la a o elimina din pro­ducțiile lor, și până la persoane ba­nale, care își regizează pro­ducțiile cu o cameră împrumutată.

Toată această viață imaginativă de pe ecranul laptopului sau al televizorului este apoi transplantată pe rețelele de socializare. Se formează grupul de opinie al unui serial, în care finalul este discutat cu aprindere – vezi cazul recent al serialului Game of Thrones, unde sute de mii de persoane au semnat o petiție online pentru a se reface finalul ultimului sezon –, sau în care dorim să aflăm cu nerăbdare ce părere au ceilalți despre un personaj mai bizar sau de-a dreptul înfricoșător.

Toate acestea pentru că trebuie să „ucidem” cumva timpul. În viața omului modern, încărcată de singurătate și comunicare slabă relațional, aceste metode constituie o evadare din realitatea strivitoare de zi cu zi.

Însă mai există o soluție: numele Domnului, așa cum spune Psalmistul. Dacă rugăciunea noastră, fie ea personală sau liturgică, ar fi cu adevărat vie, îmi vine greu să cred că am mai abuza de aceste metode pentru a birui timpul, pentru a-l umple cu ceva, astfel încât să nu ne pierdem mințile de plictiseală. Cine ar face rugăciunea neîncetată, cine ar fi milostiv, cine s-ar implica într-o acțiune de voluntariat nu ar pierde atâta vreme cu „deșertăciunile și nebuniile mincinoase”. Însă este mai simplu să privești la ele și să te pierzi în mulțime. Aceeași mulțime care, în trecut, aclama sângeroasele lupte ale gladiatorilor sau urmărea cu sufletul la gură cursele de pe hipodromul bizantin și care schimbă acum finalul serialelor după bunul plac. Aceeași mulțime care a sacrificat rugăciunea odată cu timpul deoarece iubește cumva prea mult circul exterior pentru a mai privi cu sinceritate propria deșertăciune. E prea multă realitate? Nu-i nimic, sigur vom găsi ceva care să ne satisfacă pe micul ecran...