Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Se înmulţesc Cicikovii

Se înmulţesc Cicikovii

Un articol de: Constantin Iftime - 03 Iul, 2011

După ce Gogol s-a lansat cu mai multe nuvele şi piese de teatru, lumea imperială a Moscovei i-a cerut, cum se cere unui nou geniu, să-i dea opera în care să se oglindească Rusia toată. El ajunsese de puţini ani în capitală, din stepele Ucrainei, şi acumula neliniştit tot felul de informaţii. Celor apropiaţi le cerea cât mai multe istorioare din popor. Sunt, aici, savuroase scrisorile dintre el şi mama sa. Apoi, în saloanele literare, alături de Puşkin, căuta să prindă tot mai multe amănunte despre lumea aristocratică. Îl entuziasma lumea oraşului, cu arhitectura în plin avânt. În acea perioadă, Gogol a scris câteva eseuri despre arhitectura Occidentului şi Orientului. Memorabil rămâne cel despre catedralele din Germania şi Franţa şi despre bolţile construcţiilor orientale. Dar lumea din Rusia îl irita pentru ceea ce ascundea, nu pentru ceea ce avea la vedere. Era o construcţie amplă, dar cârpită şi turtită, ruptă în două - palatele birocraţiei şi stepa ţăranilor. Cele două lumi erau intacte şi nu comunicau. Nici una, preluându-i canoanele, nu i-ar fi putut oferi un bun plasament pentru punctul de vedere al capodoperei. Desigur, în artă, ideile vin indirect, dar, în arta mare, ele există. Şi devin tot mai viguroase în timp.

Nimeni nu ştie încă felul cum a apărut acest Cicikov, personajul principal din "Suflete moarte", şi mai ales cum de a ajuns să cumpere nume de ţărani morţi. Fostul funcţionar de vamă, Cicikov, se instalează furtunos într-un orăşel de provincie, N., şi-n câteva zile cucereşte încrederea tuturor funcţionarilor şi nobililor locali.

Mergând atent pe firul întâmplărilor - reluând, de fapt, de mai multe ori lectura cărţii -, înţelegem că toată seducţia lui ţine de felul cum îşi pregăteşte înfăţişarea în lume. Deţine arta exteriorului. În cămăruţa de hotel, în care lumina rămâne aprinsă până noaptea târziu, amănunt care trimite la doctorul Faust, Cicikov îşi pregăteşte cu migală ieşirea în lume. Când deschide lădiţa, pe care o poartă ca pe o comoară, vedem strălucind pe mai multe tonuri tot instrumentarul acestui magician: piepteni, perii, parfumuri, pomade etc. Pe fundul ei dublu, păstrează listele cu ţărani morţi.

La primul bal, impresia a fost izbitoare. Stăpâneşte toate tehnicile impresionării la prima vedere. Tot ce ţine de exteriorul fiinţei sale străluceşte magnific. Are tactul spiritului burghez, care ţine bine măsura. Vorbeşte cât trebuie, de bonton, urmăreşte graţiile doamnelor cu simţirea lui vicleană, ce mai, stăpâneşte lucrurile la modă - de la jocul de cărţi până la cititul cărţilor -, măgulind orgoliile împietrite ale gazdelor. Face faţă tuturor situaţiilor. Animă căminul adormit al lui Manilov, se luptă cu nobilul cartofor şi nu poate fi descusut de curiozitatea Korobocikăi. Bineînţeles, toate învăţăturile lui, ca şi înfăţişarea, nu amintesc nicidecum de umilitatea creştinului. Ba din contră.

Toate personajele care intră în contact cu el, totuşi, simt o împăcare. El le măguleşte frustrările şi le legitimează aspiraţiile. La acea vreme, nobilimea Rusiei avea în colţurile sufletului o mulţime de gânduri urâte, frustrări sau neputinţe. Cu aceste slăbiciuni dialoghează Cicikov.

Cartea a stârnit o mulţime de reacţii. Şi iritare, dar şi poftă de dialog. Cicikov, un şarlatan sau chiar un escroc, devenise personajul zilei. Cititorii râdeau în hohote, dar se şi identificau fie cu protagonistul, fie cu victimele lui.

Am încercat această schiţă a lui Cicikov pentru că, zilele trecute, mergând prin orăşele, care seamănă prin tipologiile lor cu cele ale lui Gogol, am avut sentimentul că-l zăresc deseori pe Cicikov. Alură de actor, sacoul moale, ca şi pantofiorii uşurei, plin de istorioare la modă, stăpânind în orice moment zvonurile, el intră cu pas sigur în orice casă nouă de mic burghez local sau de funcţionar cu leafă bună şi cu posibilităţi de mituire şi mai mari. Pentru câteva clipe, le legitimează aspiraţii ce pot ascunde o mulţime de urâţenii sufleteşti.