Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ţestoasa şi scorpionul

Ţestoasa şi scorpionul

Data: 05 Octombrie 2014

Există o vorbă înţeleaptă la români care spune aşa: „Năravul din fire n-are lecuire“. Aş fi de acord până la capăt cu această zicală dacă nu aş fi citit şi aflat cum multe persoane şi-au schimbat radical comportamentul şi viaţa în general, cunoscându-L pe Hristos. Pentru că El a zis: „Toate sunt cu putinţă celui care crede“ (Marcu 9, 23). La animale, în schimb, primează instinctul. Pilda următoare vă va lămuri pe deplin.

Odată, un scorpion, care, se ştie, este un foarte prost înotător, a cerut unei broaşte ţestoase să-l treacă râul în spinare. „Nu vreau i-a spus ţestoasa, fiindcă în vreme ce eu voi înota, tu o să mă înţepi şi am să mă înec.“ „Dragă ţestoasă, a râs scorpionul, dacă te înţep şi tu te îneci, mă scufund şi eu împreună cu tine. Nu ar fi logic să fac aşa ceva.“

„Ai dreptate, a strigat ţestoasa. Urcă-te.“ Şi scorpionul s-a urcat la bord. Pe la mijlocul râului, a înţepat-o puternic pe ţestoasă. Pe când amândoi se scufundau, broasca a spus: „Te superi dacă te întreb ceva? Ai zis că nu e logic să mă înţepi. De ce ai făcut-o?“ „Ei, asta nu are nimic de-a face cu logica, a răspuns trist scorpionul aproape înecat. Aşa mi-e firea.“

Da. Aşa se întâmplă cu necuvântătoarele. Dar cu oamenii lucrurile stau altfel. Ei se pot schimba. Şi iată unde este nevoie de schimbare: în caracterul omului, în firea lui. Psihiatria nu a reuşit să facă acest salt, la fel cum nu au reuşit nici psihologia, sociologia, educaţia sau orice altceva. Numai Hristos poate produce o astfel de schimbare radicală, încât omul să devină făptură nouă. (Augustin Păunoiu)