Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Trenul

Trenul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 21 Feb 2020

Voiam să știu de unde vine ploaia. Și de unde ninsoarea.

Uită‑te la cer, mi‑a spus mama, și‑o să‑ți dai seama de unde. Știam că din nori. Dar nu pricepeam de unde vin norii.

Asta până în ziua când am văzut primul tren. Am mers la oraș ca să‑l văd. Prin satul nostru nu trecea calea ferată. Cu toate acestea însă, eu mă uitam deseori din marginea câmpului după trenuri, tot sperând c‑o să apară o locomotivă dintre porumburi, trăgând după ea vacanța de vară, ce trebuia să sosească din Franța! De ce tocmai de acolo, nu știu!

A intrat în gară fluierând, însă altfel decât fluierau flăcăii pe la noi, când chemau, seara, fetele la poartă.

Era o locomotivă veche. M‑am gândit că pe mine mă fluieră, ca să mă facă atent la norii din urma ei. În loc de vagoane, locomotiva aceea trăgea un șir lung de nori după ea. I‑am văzut cu ochii mei cum se ridică de pe șine și pornesc către cer.

Locomotiva rămăsese jos. Ți‑a plăcut? mi‑a făcut ea cu ochiul, adăugând, înainte să fluiere din nou, mie îmi datorează viața lor norii pe care îi vezi tu, atunci când plouă sau când ninge, pe cer!

Așa va să zică! Aflasem cum stă treaba cu norii, dar, în loc să mă bucur, m‑am întristat.

Pentru că prin satul meu nu trecea nici un tren. Și mi‑ar fi plăcut să ningă mai des. Câteodată, chiar și în miezul verii. Să vadă și oamenii de zăpadă ce dulci sunt pepenii. Și ce caldă era apa în care ne scăldam.

Nici ploaia nu cădea mereu când doream eu. Erau veri în care nu zăreai urmă de nor pe cer.

Asta pentru că stăteam la mila trenurilor ce treceau prin oraș. Să fi existat și în satul nostru o gară, una mică de tot, pe care s‑o vâri seara în buzunar și s‑o duci acasă, ca să n‑o ia vreo pasăre de noapte în cioc și s‑o mute în altă parte, altfel ar fi stat lucrurile. Ne‑am fi bucurat până la culesul strugurilor de zăpadă!