Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj „Toată lumea-mi spune că sunt bogată, fiindcă am patru copii”

„Toată lumea-mi spune că sunt bogată, fiindcă am patru copii”

Un articol de: Ștefana Totorcea - 23 Aug, 2019

Este perioada concediilor, dar o anumită ocupație nu are niciodată vacanță: materni­tatea. Este maternitatea o vocație? Cum ne-o împlinim? Cu ce dificultăți ne confruntăm? În urmă cu trei zile, câteva mame în situații vulnerabile au schimbat gânduri despre familie și copii, la un picnic. Nu întâmplător întâlnirea a avut loc la Palatul Sfântului Constantin Brâncoveanu (de la Mogoșoaia), domnitorul care a avut 11 copii și a sfârșit martirizat alături de patru dintre aceștia. În cadrul discuţiilor, am aflat că, pe lângă grijile și nevoile materiale, frământările și speranțele mamelor din orice categorie socială sunt aceleași: în ce lume ne creștem copiii și ce putem face pentru ca aceasta să devină mai bună?

Palatul Sfântului Con­stantin Brâncoveanu de la Mogoșoaia răsună de vocile copiilor. Muzeograful Loredana Un­cheașu, ghidul lor, le arată uriașul covor expus în sala de conferințe. Din Pomul Vieții, de fapt o cruce uriașă, ies, ca două mlădițe, crucile mai mici ale tâlharilor răstigniți alături de Mântuitorul. La mijloc, Sfânta Cruce, metamorfozată în Pom al Vieții cuprinzător cât universul, are în vârf pasărea care-și crește puiul. „Cea mai frumoasă meserie este cea de mamă”, le explică ea copiilor veniți la palat împreună cu mamele lor, beneficiare ale serviciilor sociale oferite de Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București. Centrul, care sprijină familiile vulnerabile, mamele singure și femeile în criză de sarcină, a avut inițiativa de a le oferi o scurtă ieșire din Capitală, cu vizită la muzeu și picnic în aer liber.

Nu întâmplător întâlnirea a avut loc la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost desemnat, în 1990, patronul spiritual al cauzei pro-viață din România, căci a oferit un model de familie românească creștină și mărturisitoare. Cum mai arată familiile româ­nești astăzi? Unele incomplete și rănite, altele luptătoare și implicate. Ce statut mai are maternitatea în societatea românească? Dar copilul? Aflăm câteva răspunsuri la aceste întrebări în timp ce copiii aleargă pe pajiște supra­ve­gheați de animatori, iar mamele se adună „la taină” în cuhnia brân­covenească împreună cu cele trei invitate speciale: actrițele Magda Catone și Costina Cheyrouze de la Teatrul Național București și Monica Radu, o mamă pe care traiul în scaunul rulant nu a oprit-o să nască trei copii.

Curajul maternității

Victorița are 36 de ani și patru copii. A venit însoțită de fetița de șapte ani și băiețelul ei de patru ani. La piept ține o altă fetiță, în vârstă de 11 luni. Mai are acasă băiatul cel mare, de 14 ani. La al trei­lea copil, a avut frământări, în­doieli. Nu voia să-l nască. „Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să renunț la el. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am noroc și de un soț bun, care își iubește copiii”, spune ea. Mamelor care au prunc în pântece și se gândesc să nu-l nască, ea le transmite să aibă încredere în ele însele și în Dumnezeu și să ceară ajutor de la primărie și orga­ni­za­ții. Cei doi soți nu au multă şcoală, iar slujbele pe care el le găsește sunt temporare. Unii îi cer șpagă la angajare. De unde să dea? Se descurcă și ei cum pot. Când au, au. Când nu au, nu au. Așa îi zice Victoriței primul născut când ea se frământă și plânge că nu are cu ce să le facă gogoși sau clătite. Chiar dacă nu are multe să le ofere copiilor, există ceva ce ea le oferă necondiționat: iubirea și pre­zen­ța sa de mamă alături de ei. I se rupe sufletul când aude de copii abandonați, poate și pentru că ea însăși a stat la casa de copii după ce i-a murit tatăl. „Toată lumea-mi spune că sunt bogată, fiindcă am patru copii. Și România ar fi mai bogată dacă s-ar naște mai mulți copii. Dar nu mai avem încredere în România. Statul mai mult ia decât să dea. Suntem lipsiți de sprijin”, mai spune ea.

Dacă îți trebuie curaj să-ți asumi maternitatea în familie, cu atât mai mult curaj îți trebuie ca mamă singură. Deși nevoită să se despartă de soț, Cristina, o mamă de 33 de ani, nu a renun­țat la cel de al treilea copil, pe care îl poartă în burtică. „Toată lumea punea presiune: «Ar fi bine să faci ca să fie bine pentru toată lumea». Adică avort. Presiunea era atât de mare, încât îmi căutam argumente pentru a alege viața”, povestește ea. Argumentul principal a fost că nu vrea ca tristețea și golul să o urmeze până la moarte. „Va fi doar greu. Și doar pentru câțiva ani. Pot duce asta, mai ales dacă o iau pas cu pas”, spune ea.

Lumea se schimbă cu puțin

Pas cu pas. Acesta este și mesajul actriței Costina Cheyrouze: „Când simți că nu mai poți, să te arunci în concret. Întotdeauna există o lipsă de ceva. Niciodată nu-mi ajung nici banii, nici timpul soțului, nici afecțiunea. Și atunci mă arunc în concretul meu: că cei mici sunt sănătoși, că sunt cu mine, că în seara asta am ce să le dau să mănânce și că ne bucurăm că suntem împreună”. Cu alte cuvinte, să pui accentul pe ceea ce ai, nu pe ceea ce nu ai. În vara aceasta, familia lor nu și-a permis o vacanță mai deosebită. Dar a fost cea mai frumoasă vacanță pe care au avut-o vreodată, pentru că au stat mai mult împreună. Au descoperit de exemplu că, în loc de restaurant, copiilor le place mai mult la picnic. „Da, știu, e greu fără bani, dar lipsa afecțiunii este o problemă mult mai mare”, spune actrița. „Atât timp cât ne naștem copiii și îi avem lângă noi, câștigăm și puterea de a merge mai departe”, încheie ea.

Monica Radu, mamă în scaun rulant, nu s-a întrebat dacă să îi nască sau nu pe cei trei copii ai ei. Și i-a dorit foarte mult, deși, pentru a-i naște, a avut nevoie de curaj nebun. „Odată ce mi-am asumat că cea mai mare realizare a unei femei este maternitatea, Dumnezeu a ajutat”, spune ea. Maternitatea ei a venit însoțită de alt tip de frământări: „Când eram însărcinată cu Petru, primul născut, m-am trezit dimineața, iar la televizor erau Turnurile Gemene în fum. Atunci m-am întrebat în ce lume vine copilul meu”. Mai de curând, chiar în noaptea precedentă, îl visase pe criminalul din Caracal. Soluția ei: „Eu pot face ceva aici, pentru mine, și câțiva metri în jurul meu”. Adică micile schimbări care îi influen­țează pe cei din jur. Iar mesajul ei pentru femeile în criză de sarcină este următorul: „Până nu ai copii, nu știi ce-ți lipsește. Nu-ți poți ima­gina ce pierzi până când nu alegi viața. Dacă fiecare femeie ar aprofunda gândul că suferă o pierdere inestimabilă pentru toată viața, ar face alegerea corectă”.

Maternitatea, conlucrare cu Dumnezeu

Actrița Magda Catone confirmă: „Nașterea unui copil face parte întotdeauna din planul lui Dumnezeu, iar fericirea și libertatea absolute se găsesc doar în relația cu Dumnezeu”. De aceea, decizia de a naște viața deja întrupată în tine cu voia lui Dumnezeu este atât act de supunere, cât și rămânere în rânduiala firii. E adevărat că, în acest scop, femeia are nevoie de sprijinul tatălui copilului. Sau, în absența acestuia, are nevoie de un „bun samarinean”. Care, spune Magda Catone, ia uneori chipul unui prieten, vecin, sau al unei organizații non-guvernamentale. Un astfel de bun samarinean este Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Denis Vlad, Director de Proiecte al centrului, explică de ce a inițiat această acțiune: „Ne-am dorit să arătăm că toți oamenii au probleme. Diferența dintre învins și învingător o facem noi, prin modul de a ne raporta la situațiile din viață”. Adică Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune în traistă. Trebuie să Îi ieși în întâmpinare și tu cu propria voință și cu prezența ta vie în relația cu El.