Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Brazilia: Începe summitul ONU pentru climă COP30

Brazilia: Începe summitul ONU pentru climă COP30

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 10 Noiembrie 2025

În orașul brazilian Belem, în inima Amazonului, între 10 și 21 noiembrie, se desfășoară conferinţa anuală a ONU privind schimbările climatice, cunoscută sub numele de „COP30”. La summit sunt prezenți zeci de lideri mondiali, printre care cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, dar și înalţi oficiali ai Uniunii Europene şi ai Naţiunilor Unite, informează DPA.

Preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, care a descris evenimentul drept „COP-ul Adevărului”, a declarat că obiectivul conferinţei este obţinerea unor rezultate concrete. Contextul politic este însă dificil: războaiele şi temerile economice ţin prima pagină a ziarelor, perspectivele fiscale ale multor mari puteri sunt cel puţin incerte, iar Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, îşi menţin agenda privind combustibilii fosili. La summitul de două săptămâni, liderii urmează să lanseze un nou fond de miliarde de dolari pentru protecţia pădurilor tropicale, considerate „plămânii verzi” ai planetei. De asemenea, COP30 va face un apel la acţiune pentru gestionarea internaţională a incendiilor de pădure şi va promova iniţiativa Braziliei privind combustibilii sustenabili, care îşi propune să crească de patru ori producţia şi utilizarea acestora până în 2035.

Uniunea Europeană este reprezentată de preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, care va prezenta un acord privind obiectivele climatice pentru 2040, cu măsuri care relaxează ținta de a reduce emisiile cu efect de seră cu 90% faţă de 1990 în următorii 15 ani, la care cei 27 de miniștri ai mediului au ajuns miercuri după 18 ore de negocieri, potrivit dpa. (C.Z.)