Perspectivele pentru anul agricol 2026 sunt pozitive, mai ales la culturile de toamnă, care reprezintă peste 70% din total, însă fermierii vor continua să se confrunte cu incertitudini legate de preţuri,
Controale drastice ale ANSVSA în piețe și supermarketuri
Peste două tone de alimente considerate nesigure (carne, lactate, peşte, legume) au fost retrase de inspectorii sanitari veterinari de la vânzare în urma controalelor realizate între 24 și 30 martie, în contextul sărbătorilor pascale, în peste 3.000 de locații: pieţe, supermarketuri, depozite, unităţi de alimentaţie.
„Siguranţa alimentară este o prioritate, mai ales în perioadele cu consum ridicat. Aceste rezultate reprezintă doar prima etapă a unor ample acţiuni de control. Vom rămâne în alertă până pe 11 aprilie pentru a ne asigura că produsele care ajung pe masa românilor sunt sigure”, a declarat preşedintele Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Alexandru Bociu, citat de Agerpres. Potrivit instituției, până la 11 aprilie, la direcțiile judeţene şi circumscripţiile sanitare veterinare este asigurată permanenţa, inclusiv sâmbăta şi duminica, iar cetăţenii pot sesiza neregulile la numărul de telefon 0800.826.787.
ANSVSA reamintește recomandările făcute consumatorilor să cumpere alimente numai din surse autorizate sanitar-veterinar, să verifice eticheta, marca de identificare şi condiţiile de comercializare.
În ceea ce priveşte carnea de miel, produsul cel mai căutat în aceste zile, oamenii sunt sfătuiţi să evite achiziţia de carne provenită din sacrificări clandestine sau din surse fără supraveghere sanitar-veterinară. Potrivit directorului Direcţiei Sanitare Veterinare Sălaj, Mircea Martin, consumatorii din acest județ vor găsi suficientă carne de miel în supermarketuri și măcelării. „Mieii se vor putea comercializa şi de la ciobani, după anunţarea medicului veterinar şi după sacrificare”, a precizat acesta. (C.Z.)


