Consumul de energie de Paşti va fi unul mic, iar producţia trebuie ajustată, pentru a nu exista probleme de tensiune la nivelul sistemului energetic național. Din acest motiv, potrivit ministrului de resort, marile
Interdicțiile la export ar putea ieftini carnea de miel
Din cauza restricțiilor impuse de apariția focarelor de pesta micilor rumegătoare în județele Arad și Bihor, România nu poate exporta ovine vii către Uniunea Europeană, ci doar către țările arabe, dar, de obicei, aceste ultime tranzacţii se fac în a doua parte a anului. În aceste condiții, abatoarele au solicitări crescute pentru tranşarea mieilor înainte de sărbătorile pascale și sunt posibile ieftiniri la carnea de miel. În Bistrița-Năsăud, preţul pe kilogramul de animal viu a scăzut la 18-20 de lei, de la 22 de lei anul trecut.
În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt trei abatoare și toate au înregistrat o creştere a solicitărilor privind tranşarea mieilor, potrivit şefului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ioan Bogolin. „Exportul în viu, până în 8 iunie, nu se va putea face. (...) Se va duce foarte mult din ceea ce s-a exportat până acum în viu spre unităţile de abatorizare, au crescut destul de mult cererile abatoarelor ca să poată sacrifica în această perioadă şi ovine”, a declarat Bogolin săptămâna trecută, într-o şedinţă a Colegiului prefectural din județ, potrivit Agerpres.
Una dintre consecinţele interzicerii exporturilor de miei în viu din România către statele UE a fost scăderea preţului pe kilogram, de la 22 de lei anul trecut la 18-20 de lei în acest an. „Din câte am înţeles, din discuţiile de ieri cu fermierii, preţul la animalele în viu a scăzut un pic faţă de anul trecut. Preţul pe kilogram în viu este între 18 şi 20 de lei”, a spus şeful Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, Ioan Cătălin Păun, la aceeaşi şedinţă. În ceea ce priveşte preţul cărnii de miel abatorizate, acesta ar urma să fie stabilit în funcţie de negocieri.
Anul trecut, în preajma sărbătorilor pascale, fermierii bistriţeni au exportat atât miei în viu, cât şi carcase în Grecia, Italia şi Croaţia. Judeţul Bistriţa-Năsăud are un efectiv de ovine de aproximativ 370.000 de capete, din care peste 20% ajung anual la export.
Foarte afectați de interdicțiile la export sunt crescătorii din Arad și Bihor, unde au fost depistate cazurile de pesta micilor rumegătoare. În județul Arad, care are înregistrate circa 750.000 de capete de ovine, mii de animale ce urmau să fie exportate în această perioadă sunt blocate în ferme.
Pentru a veni în ajutorul fermierilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a decis să permită autorizarea temporară a punctelor de sacrificare în aceste două județe, cu respectarea strictă a condiţiilor de igienă, sub supravegherea medicilor veterinari. Carcasele obţinute în punctele autorizate sau temporar aprobate vor putea fi comercializate direct către consumatorii finali, sub control sanitar-veterinar. În judeţul Arad, sacrificarea mieilor va fi posibilă în cadrul unor unități economice din localitățile Macea, Halmagiu și Nădlac, iar în Bihor, în localitățile Ciumeghiu, Mihai Bravu şi Beiuş. (C. Z.)