Nu există dreptul la avort

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organism cu o jurisprudenţă vastă şi cu o putere de constrângere a statelor europene, a decis, la 16 decembrie, în cazul "A.B.C. vs Irlanda", că nu există drept la avort, afirmând clar: "Articolul 8 nu poate... fi interpretat ca o conferire a dreptului la avort."

Decizia este cu atât mai importantă, cu cât CEDO însăşi a spus că doreşte să "examineze regimul juridic al avortului în Irlanda", în ansamblu, adică să rezolve această dispută o dată pentru totdeauna. Republica Irlanda, alături de Malta şi Polonia, continuă să susţină legiferarea dreptului la viaţă al copilului nenăscut, într-o Europă creştină.

Legislaţia Irlandei privind avortul este similară cu cea a Maltei şi Poloniei

Din anul 1983, Constituţia irlandeză arată că "Statul recunoaşte dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi şi, având în vedere dreptul egal al mamei la viaţă, se angajează să respecte legile sale şi, ori de câte ori este posibil, să protejeze şi să apere propriile legi". Această dispoziţie a fost interpretată de către instanţele judecătoreşti ca permiţând avortul doar în cazurile de risc inevitabil sau imediat pentru viaţa mamei. În 1993, Constituţia irlandeză a suferit o modificare, pentru a include libertatea femeilor de a călători în străinătate şi de a primi informaţii cu privire la serviciile disponibile în mod legal în afara Irlandei. Potrivit acestor prevederi, femeile irlandeze pot merge să facă avort în Marea Britanie, fără să fie urmărite în instanţă.

De fiecare dată când irlandezii au fost consultaţi, fie prin referendum, fie altfel, ei au confirmat interzicerea avortului, care a devenit, din punct de vedere simbolic, o formă de rezistenţă. Ştim că un astfel de angajament a motivat respingerea iniţială a Tratatului de la Lisabona în 2008, fiind necesară introducerea unei prevederi speciale în Carta europeană cu privire la Irlanda, pentru a obţine în cele din urmă adeziunea acesteia.

Irlanda este ţinta activiştilor pro-avort, care nu pregetă să o acuze frecvent de încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Nu de puţine ori a fost pusă la stâlpul ruşinii în rapoartele oficiale ale Uniunii Europene, împreună cu Malta şi Polonia, ţări în care avortul este restricţionat.

Nu există nici un drept la avort

Trei femei anonime (A., B. şi C.) au pretins dreptul la avort acestei instanţe europene. Problema principală privea aplicarea articolului 8 din Convenţia CEDO, care protejează viaţa privată. Reclamantele s-au bazat pe precedentele Curţii, intenţia lor fiind să o forţeze să facă un pas mai departe. Astfel, problema avortului nu a fost pusă în domeniul de aplicare a articolului 2, care protejează dreptul la viaţă, ci în sfera de aplicare a articolului 8, sub două aspecte diferite.

Pe de o parte, decizia de a fi sau nu părinte se raportează la viaţa privată şi este, prin urmare, protejată prin articolul 8. Legislaţia cu privire la avort afectează viaţa privată a femeii gravide şi, în consecinţă, libertatea individuală trebuie să fie cât mai largă posibil, iar atentatele la această libertate să fie încadrate cât mai strict posibil. Pe de altă parte, în deciziile unor cazuri anterioare, viaţa privată a unei femei însărcinate e strâns legată de cea a fătului care se dezvolta în ea şi, în consecinţă, drepturile lor trebuiau evaluate în raport cu alte drepturi şi libertăţi concurente, inclusiv cu cele ale copilului nenăscut. În acest caz, afirmarea unui drept la avort, la care sperau reclamantele, ar fi fost problematică. Curtea a făcut un pas important prin declararea în mod explicit că articolul 8 nu poate fi interpretat ca un drept la avort. Astfel, CEDO a respins cererile de despăgubire a primelor două femei printr-un vot de 11-6 şi a declarat că articolul 8 nu a fost încălcat.

Curtea a recunoscut că avortul ridică întrebări de o "sensibilitate extremă" şi că autorităţile irlandeze sunt, "în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internaţional să decidă cu privire la conţinutul specific al cerinţelor moralităţii şi nevoia unei restricţii de a le îndeplini". Acest lucru imunizează Irlanda împotriva oricărei încercări de a o forţa să se alinieze la alte ţări în problema avortului, această imunizare fiind câştigată numai datorită poziţiei sale consecvente.

În ceea ce priveşte cea de-a treia femeie, "C", care fusese tratată de cancer şi se temea că sarcina i-ar cauza o recidivă a bolii, Curtea a decis că a existat o încălcare a articolului 8, deoarece Irlanda nu a reuşit să ofere recurs în decizia ei de a face un avort. Curtea a stabilit că dreptul constituţional existent la avort legal în Irlanda, în scopul salvării vieţii mamei, a fost încălcat şi a hotărât ca Irlanda să plătească celei de-a treia reclamante 15.000 de euro daune.

Riscul asupra vieţii reclamantei era doar presupus şi nu a fost justificat în detaliu, căci reclamanta nu a prezentat rezultatele vreunui examen sau analize medicale. Din lipsă de probe, plângerea sa ar fi trebuit respinsă, cum susţin unii analişti ai acestui caz. Instanţa a omis, însă, acest aspect, constatând faptul că posibilitatea de avort, în caz de risc pentru viaţa mamei, nu este organizată nici în sistemul sanitar, nici în dreptul intern irlandez. Condamnând Irlanda pentru acest cap de acuzare, indirect, Curtea îi cere să revizuiască legislaţia pentru a face această oportunitate eficientă.

Poziţia liderilor organizaţiilor care apără dreptul la viaţă

Referitor la decizia în cazul "C", liderii organizaţiilor care apără dreptul la viaţă din Irlanda consideră că decizia va face presiune asupra guvernului irlandez de a introduce orientări în legislaţie sau în recomandările oficiale privind accesul la avort pentru femeile în situaţii similare.

John Smeaton, directorul naţional al Societăţii pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi (SPUC), a declarat: "CEDO a interpretat greşit Constituţia irlandeză şi a confundat avortul cu asistenţa medicală. Constituţia irlandeză nu conferă nici un drept la avort, iar dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi nu poate fi în nici un fel considerat la concurenţă cu dreptul la viaţă al mamelor lor. Avortul nu înseamnă asistenţă medicală şi Irlanda, unde avortul este interzis, are cei mai buni indici din lume ai sănătăţii materne. Dacă va fi implementată în lege, această hotărâre ar legaliza avortul într-o gamă largă de circumstanţe. Cazul nu a avut intenţia de a ajuta femeile care se confruntă cu o criză de sarcină. El a fost instigat de lobby-ul internaţional pro-avort, care are scopul final de a obliga guvernele din întreaga lume de a recunoaşte accesul la avort ca fiind un drept legal". David Manly, de la "Family and Life", a comentat: "Hotărârea ş...ţ reprezintă o ignorare totală atât a dreptului la viaţă al nenăscuţilor, cât şi a practicării medicinei în Irlanda şi poate fi înţeleasă ca fiind un amestec motivat politic în suveranitatea Republicii Irlanda".

Lobby-ul internaţional pro-avort, dezamăgit de decizia CEDO

Această acţiune la CEDO poate fi înţeleasă şi ca o manevră de a forţa dreptul la avort, în numele instrumentelor internaţionale, încercându-se, pas cu pas, să se facă din avort un drept universal uman. Astfel, hotărârea CEDO în cazul A.B.C. a dezamăgit apărarea pro-avort, care a sperat că aceasta va constitui pentru Europa una de tipul deciziei Roe vs Wade, care a legiferat avortul în SUA. Centrul pentru Drepturile Reproducerii a emis o decizie amicus curiae (concluzia specialiştilor), susţinând că "legea irlandeză a avortului este incompatibilă cu reglementările legale pentru avort din drepturile internaţionale ale omului şi în comparaţie cu reglementările altor ţări din Europa".