Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea a îmbrăcat luni, 27 iulie, haine de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea a îmbrăcat luni, 27 iulie, haine de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Credincioșii Parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Baldovinești, județul Teleorman, l‑au avut luni, 27 iulie, în mijlocul lor, pe Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și
Numeroși credincioși constănțeni au participat luni, 27 iulie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prăznuită cu evlavie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, 27 iulie, la Schitul Lapoș din orașul Dărmănești, județul Bacău, a fost sfințit locul și a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sfânta Treime”. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al eparhiei.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a primit-o marți, 28 iulie, în vizită de lucru, pe Excelența Sa Enkeleda Merkuri, ambasadoarea Republicii Albania la București. Întâlnirea a avut loc la Palatul Patriarhiei.
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Galeria Inspiratio din Curtea Johannes Honterus, Brașov, găzduiește, în perioada 17 iulie - 28 august 2026, expoziția de pictură „Madlene” a Iuliei Șchiopu. „În această expoziție am încercat s
Platforma digitală interactivă dedicată spaţiilor cu valoare literară din România va fi îmbogățită, în cadrul proiectului intitulat „Harta Literară”, cu un nou punct - orașul Timișoara. În cadrul
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Dezvăluiri şocante în ancheta procedeelor folosite de CIA în războiul antiterorist în perioada administraţiei Bush. Potrivit documentelor declasificate, agenţia americană de spionaj ar fi ameninţat deţinuţii
Schimbarea climatică, asociată unei reduceri a ploilor, va avea drept consecinţă asupra Mexicului o lipsă critică a apei în 2010, a avertizat Comisia naţională a apei (Conagua) din această ţară, potrivit
Turiştii care vizitează Londra au fost întotdeauna atenţionaţi să se ferească de hoţii de buzunare, dar acum, în capitala Marii Britanii, are loc tocmai inversul acestui fenomen - umplerea buzunarelor cu bani.
Un muncitor a murit şi alţi doi au fost duşi, în stare critică, la Spitalul de Arşi din Timişoara, după o explozie care a avut loc, luni seară, la Combinatul Siderurgic din Oţelu Roşu, judeţul
Poziţia Partidului Comuniştilor (PCRM) de a nu dialoga cu Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) denotă că în Republica Moldova se pregătesc alegeri anticipate, probabilitatea acestui scenariu fiind din ce
Sute de pompieri greci, sprijiniţi de ajutoare aeriene internaţionale, au reuşit, luni noaptea, să oprească înaintarea incendiilor care devastează de vineri regiunea Atenei, informează AFP. „Situaţia se
Salariul minim pe economie va creşte în 2010 la 705 lei, faţă de 600 de lei în prezent, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, care a prezentat marţi proiectul Legii salarizării unitare pentru
Proprietarii terenurilor din Bucureşti au redus preţurile cerute cu 25%-30% în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, mai puţin însă decât se aşteptau cumpărătorii, având în vedere că
Semnalele optimiste din lunile trecute, care mizau pe o temperare a declinului de comenzi noi, s-au dovedit a fi presupuneri false. Fabricile româneşti continuă astfel să primească tot mai puţine comenzi noi. În
Doar 515 apartamente noi s-au vândut în Bucureşti, în prima jumătate a acestui an. Asta înseamnă o scădere a vânzărilor cu peste 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acest timp, în Capitală
▲ Sindicaliştii sunt de părere că salariul minim trebuie să crească în mod gradual şi că salariile aflate în partea de jos a grilei trebuie să fie majorate pentru a ajunge din urmă salariile mari din
În unele sate se mai găsesc urme de civilizaţie tradiţională. Acestea nu sunt doar cele lăsate în casele vechi sau pe zidurile bisericilor, ci trăiesc încă în meşteşugurile, pe cale de dispariţie, ale
Guvernul german a exprimat regretele sale asupra faptului că General Motors (GM), constructorul american de automobile, a amânat cu o zi înainte anunţul unei decizii privind suprimarea filialei sale europene Opel.
Numărul de turişti străini sosiţi în Spania a continuat să se diminueze în luna iulie, dar într-un ritm mai lent decât în lunile precedente, a anunţat Ministerul Industriei şi al Turismului. În luna iulie,
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu numărul tot mai mare de accidente rutiere, care au loc în această perioadă în Republica Ungară şi în care sunt implicaţi
La patru ani după ce a fost creat, principalul domeniu de internet european, „.eu“, a atras peste 3 milioane de site-uri înregistrate, majoritatea din Germania, însă acest proiect nu a reuşit să evite efectele
▲ Clubul Automobilistic German (VCD) a prezentat, la Berlin, topul celor mai ecologice autoturisme, disponibile pe piaţa internaţională ▲ În acest an, cea mai ecologică şi mai economică maşină a fost
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că se va apela şi la importuri, pentru a putea face faţă unei alte eventuale crize a gazelor. România va avea înmagazinată pentru perioada de iarnă cantitatea de
Ministerul Agriculturii nu va avea o rectificare negativă, dar nici nu va primi bani în plus, ci doar un credit de angajament în valoare de 1,2 miliarde de lei pentru acoperirea subvenţiilor. „Ministerul
Eliminarea cumulării pensiei cu salariul reprezintă una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor salariale în domeniul bugetar şi va afecta circa 20.000 de oameni, a declarat ministrul Muncii, Familiei şi
Numărul băncilor americane intrate în faliment de la începutul anului a urcat la 81, după intrarea în colaps a alte patru instituţii de credit, potrivit Autorităţii pentru Asigurarea Depozitelor din Statele
▲ Autorii studiului au arătat că produsele de îngrijire personală şi de întreţinere a locuinţei au înregistrat cea mai mare creştere în valoare, de 19%, faţă de primele şase luni ale anului trecut ▲ Pe
Iranul a cerut, luni, marilor puteri să-şi revizuiască politica şi să înceapă dialogul cu Teheranul în privinţa programului său nuclear, afirmând că noile sancţiuni nu vor împiedica continuarea acestuia, re
Zeci de mii de locuitori ai ţărilor baltice au aniversat în acest weekend lanţul uman de peste 600 de kilometri, format, în urmă cu 20 de ani, de două milioane de lituanieni, letoni şi estoni, în semn de
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă
Fraților, precum trupul unul este și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie
Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena (sec. I). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vestit Evanghelia primită de la Mântuitorul. Credinţa în Hristos „se întinde cu
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 265-266 „Precum sunt păzitori sfinții îngeri celor ce postesc și îi feresc de toate primejdiile, așa
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


