Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat miercuri, 26 august 2026, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la
Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat miercuri, 26 august 2026, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la
Opt elevi din județul Suceava, care au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, au fost premiați la Mănăstirea Putna, în ziua praznicului Adormirii Maicii
Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
În Parohia Ortodoxă Română Boz, Protopopiatul Sebeş, s-a desfășurat Școala de vară „Păstrători ai trecutului, arhitecți ai viitorului”, un proiect dedicat copiilor și tinerilor, care a îmbinat rugăciunea, cateheza, creativitatea și valorificarea tradițiilor.
În perioada 17-19 august, în cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul de misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohiile „Naşterea Maicii Domnului”-Concești și „Sfântul Proroc Ilie”-Movileni, judeţul Botoşani, 150 de copii şi tineri (cu vârste între 6 și 20 de ani) au participat la diferite activităţi: religioase, culturale, distractive și recreative. Tabăra a devenit o tradiție mult-așteptată de copiii din comuna Concești, care cu entuziasm și emoții mari, an de an, se adună în jurul bisericii pentru a mai petrece trei zile de neuitat.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de-a 10-a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, informează TRINITAS TV.
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, din Bucureşti, a ajuns sâmbătă, 22 august, în localitatea prahoveană Parepa. Localnicii au fost consultați gratuit de medici specialiști în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie și psihiatrie. Pe lângă aceste consultații, pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografii.
Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, împreună cu Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, demarează campania de strângere de rechizite „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care comunitatea arădeană este invitată să sprijine copiii din familii vulnerabile la începutul noului an școlar, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
Bucură-te, cetate Efes! Cei din urmă pași ai ei vor rămâne aici nestemate sub pașii noștri. Bucură-te, grădină Ghetsimani! Trupul asemeni crinului a fost rânduit între măslinii tăi, vegheat de Apostoli, sl
Peste 2.000 de locuri la studiile de licenţă, master şi doctorat sunt scoase la concurs de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 20
Bursele sociale în cuantum de 300 de lei/lună, de care beneficiază copiii orfani, cu boli cronice și cei care provin din familii cu venituri reduse, ar putea fi acordate doar pe perioada lunilor de şcoală, nu şi
Noile reguli de admitere la liceu, care ar urma să permită unităților de învățământ să organizeze, începând de anul viitor, propriile concursuri pentru o parte din locuri, au stârnit controverse în rândul
Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat de anul viitor se vor desfășura în perioada 12-23 aprilie 2027, iar probele scrise din prima sesiune vor avea loc în perioada 14-18 iunie 2027, potrivit
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” susţine, astăzi, 26 august, un concert în aer liber la Festivalul Ravello din Italia, sub bagheta dirijorului său principal, Robert Treviño, anunţă filarmonica pe pagina
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Aproximativ 10 mii de imigranţi fără documente au fost răpiţi, din septembrie 2008, până în februarie 2009, în Mexic, potrivit unui raport difuzat de Comisia naţională pentru drepturile omului (CNDH),
Guvernul japonez a decis, ieri, să impună un embargo total asupra exporturilor către Coreea de Nord, ca urmare a testului nuclear al Phenianului de la 25 mai, potrivit Ministerului Comerţului de la Tokio, relatează
ONU a dat publicităţii luni, la Geneva, o listă cu 200 de ţări şi teritorii care se situează la polii riscului de producere a unor dezastre naturale, de la cel mai ridicat, până la aproape nul, relatează
Şapte civili au fost ucişi luni, la Teheran, în timpul manifestaţiilor de susţinere a contracandidatului preşedintelui reales al ţării, Mahmoud Ahmadinejad, după ce au atacat o unitate militară, a anunţat
▲ Preşedintele Vladimir Voronin a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, după ce opoziţia liberală a refuzat de două ori consecutiv să voteze un şef de stat comunist, ceea ce ar fi asigurat stabilitatea
Liceenii şi studenţii din peste 60 de oraşe din Germania au intrat încă de luni într-o „grevă a educaţiei“ de cinci zile pentru a atrage atenţia asupra „lipsurilor“ sistemului de învăţământ german.
Din 2007, Parlamentul European a oferit în fiecare an Premiul LUX pentru cinema cu scopul de a sprijini cinematografia europeană. 10 filme din Europa au fost selectate deja, rămânând în cursa pentru premiul de
Gripa porcină a provocat primul deces şi pe continentul european, guvernul de la Glasgow, Scoţia, anunţând că este vorba despre un pacient care suferea şi de alte afecţiuni. Potrivit ultimului bilanţ dat
Perioada cea mai dificilă a crizei economice globale ar putea să nu fi fost depăşită, a avertizat directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn. Miniştrii de Finanţe ai
În ciuda scăderii preţurilor la autoturisme, Germania a fost şi în 2008 „cea mai scumpă ţară din UE“ în ceea ce priveşte preţul de achiziţie a unei maşini noi, potrivit „Deutsche Welle“, care
Uniunea Europeană ar putea autoriza folosirea, în produsele alimentare, a unui îndulcitor-minune extras din Stevia rebaudiana, originară din America de Sud Cercetătorii germani studiază de nu mai puţin de 25 de a
▲ Situaţia celor 15 milioane de imigranţi care trăiesc în Germania nu s-a ameliorat spectaculos în ultimii ani, potrivit unui document prezentat de împuternicitul Guvernului Federal pentru Imigraţie, Integrare
Practicarea de către bănci a unor dobânzi exagerate nu poate avea efecte benefice asupra economiei, a declarat, ieri, preşedintele Traian Băsescu, la Adunarea Generală Extraordinară a Grupului I al Comitetului
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din România au obţinut, în perioada mai 2008-mai 2009, un randament mediu ponderat mai mult decât dublu faţă de rata inflaţiei, respectiv 12,5% faţă de 6%, ad
Guvernul caută soluţii pentru localităţile din ţară în care populaţia poate rămâne fără căldură, în această iarnă, din cauza datoriilor către companiile de furnizare a energiei termice, a declarat
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la Adunarea Generală Extraordinară a Grupului I al Comitetului Economic şi Social European (CESE), desfăşurată la Palatul Parlamentului, că susţine necestitatea
După mai mult de jumătate de an în care au „îngheţat“ dobânzile la creditele în lei la niveluri ridicate şi au refuzat, mai mult sau mai puţin pe faţă, să încurajeze creditarea, băncile încep,
Înmatriculările de maşini noi fabricate de producătorul român Dacia s-au dublat în mai, cea mai bună performanţă înregistrată în Europa, chiar dacă piaţa internă a scăzut cu jumătate, Dacia obţinând o
Preţul energiei electrice ar putea scădea cu câteva procente, până la 3%, din luna iulie, iar preţul gazelor s-ar putea reduce cu aproximativ 5%. „Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniu Energiei
▲ Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, susţine că România nu mai are cum să evite recesiunea, însă optimismul Băncii Centrale este justificat ▲ Referitor la bănci, acesta a spus
Telescopul european Herschel, care a costat un miliard de euro şi a fost lansat în mai, a făcut un pas important în evoluţia sa, deschizând trapa care asigura protecţia instrumentelor sale, ceea ce a permis
Veniturile a aproape jumătate dintre români au fost influenţate negativ de criză în luna martie, cel mai mare impact fiind resimţit la nivelul câştigurilor extra-salariale. „Patru din zece români declară
La doar o săptămână după scrutinul european, Bulgaria a intrat din nou în campania electorală, de data aceasta pentru alegerile legislative de la 5 iulie. Prim-ministrul bulgar, Serghei Stanişev, a declarat,
Mai multe state ale fostei Uniuni Sovietice au semnat duminică un acord de înfiinţare a unei forţe comune de reacţie rapidă, a anunţat preşedintele rus Dmitri Medvedev, după un summit al Organizaţiei
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Fraților, dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească de la sine și aceasta că, precum este el al lui Hristos, tot așa și noi ai lui Hristos suntem. Și, chiar de mă voi lăuda, ce
Sfântul Cuvios Pimen cel Mare (†450) a fost egiptean şi s-a nevoit în pustia Egiptului, în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi au luat drumul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 319-320 „Se spunea despre starețul Paisie (de la Neamț) că permanent era ocupat cu frățimea și ușile
În temniţa de la Mislea erau închise tinerele fete. Acolo era o tânără studentă numită Aspazia. Ea primea liniştită toată suferinţa. Şi înfrunta toate bătăile şi suferinţele cu mult curaj, urmându-L pe
Mulțimi nenumărate de virusuri asaltează din cele mai vechi timpuri toate speciile de viețuitoare de pe planeta noastră. Nu este ocolită nici specia umană și, periodic, epidemiile provoacă suferințe uriașe
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


