Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat miercuri, 26 august 2026, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la
Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat miercuri, 26 august 2026, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la
Opt elevi din județul Suceava, care au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, au fost premiați la Mănăstirea Putna, în ziua praznicului Adormirii Maicii
Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
În Parohia Ortodoxă Română Boz, Protopopiatul Sebeş, s-a desfășurat Școala de vară „Păstrători ai trecutului, arhitecți ai viitorului”, un proiect dedicat copiilor și tinerilor, care a îmbinat rugăciunea, cateheza, creativitatea și valorificarea tradițiilor.
În perioada 17-19 august, în cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul de misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, în parohiile „Naşterea Maicii Domnului”-Concești și „Sfântul Proroc Ilie”-Movileni, judeţul Botoşani, 150 de copii şi tineri (cu vârste între 6 și 20 de ani) au participat la diferite activităţi: religioase, culturale, distractive și recreative. Tabăra a devenit o tradiție mult-așteptată de copiii din comuna Concești, care cu entuziasm și emoții mari, an de an, se adună în jurul bisericii pentru a mai petrece trei zile de neuitat.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de-a 10-a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, informează TRINITAS TV.
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, din Bucureşti, a ajuns sâmbătă, 22 august, în localitatea prahoveană Parepa. Localnicii au fost consultați gratuit de medici specialiști în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie și psihiatrie. Pe lângă aceste consultații, pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografii.
Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, împreună cu Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, demarează campania de strângere de rechizite „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care comunitatea arădeană este invitată să sprijine copiii din familii vulnerabile la începutul noului an școlar, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
Bucură-te, cetate Efes! Cei din urmă pași ai ei vor rămâne aici nestemate sub pașii noștri. Bucură-te, grădină Ghetsimani! Trupul asemeni crinului a fost rânduit între măslinii tăi, vegheat de Apostoli, sl
Peste 2.000 de locuri la studiile de licenţă, master şi doctorat sunt scoase la concurs de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 20
Bursele sociale în cuantum de 300 de lei/lună, de care beneficiază copiii orfani, cu boli cronice și cei care provin din familii cu venituri reduse, ar putea fi acordate doar pe perioada lunilor de şcoală, nu şi
Noile reguli de admitere la liceu, care ar urma să permită unităților de învățământ să organizeze, începând de anul viitor, propriile concursuri pentru o parte din locuri, au stârnit controverse în rândul
Probele de competențe din cadrul examenului de bacalaureat de anul viitor se vor desfășura în perioada 12-23 aprilie 2027, iar probele scrise din prima sesiune vor avea loc în perioada 14-18 iunie 2027, potrivit
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” susţine, astăzi, 26 august, un concert în aer liber la Festivalul Ravello din Italia, sub bagheta dirijorului său principal, Robert Treviño, anunţă filarmonica pe pagina
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Sub presiunea comunităţii internaţionale, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că este de acord cu crearea unui stat palestinian, dar a impus o serie de condiţii respinse imediat de partea
Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova vor avea loc, cel mai probabil, la finele lunii iulie, a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Vladimir Ţurcan. Oficialul
▲ Teheranul a devenit teatrul unor veritabile revolte şi confruntări violente între forţele de securitate şi contestatarii realegerii în funcţia de preşedinte al ţării a lui Mahmoud Ahmadinejad ▲
La sfârşitul lunii mai, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat un control privind respectarea prevederilor legale în comercializarea jucăriilor. Au fost verificaţi 582 de operatori
Preşedintele Asociaţei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a anunţat că, începând din această săptămână, copiii sub 12 ani vor avea gratuitate la cazare, în aceeaşi cameră cu
▲ Autoturismele intră, potrivit legislaţiei, în categoria produselor de folosinţă îndelungată, iar achiziţia acestora presupune o mai bună informare şi o colaborare sinceră între dealerul de maşini şi
Premierul leton, Valdis Dombrovskis, se declară convins că Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) vor continua să acorde sprijin financiar Letoniei, necesar pentru a evita „falimentul de
Datele PIB sub aşteptări din primul trimestru arată că economia ar putea scădea cu mai mult de 4,1% în 2009, prognoză pe care FMI a anunţat-o după încheierea negocierilor cu autorităţile române din martie,
Executivul a redus, comasat sau anulat 102 de taxe, alte 84 de taxe urmând să fie reduse sau anulate în şedinţa de mâine, a anunţat premierul Emil Boc. „Din cele 491 de taxe şi tarife identificate, s-au
A doua etapă a Programului Rabla a intrat în aplicare pe 15 iunie, cu două modificări, prin introducerea în program a autoutilitarelor uşoare, de până la 3,5 de tone, şi a posibilităţii ca o persoană să
▲ Cine vrea casă trebuie să nu deţină în proprietate o locuinţă, individual sau în comun, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane ▲ Cei care vor să se înscrie în program trebuie să achite un avans
Trei noi state membre ale Uniunii Europene (România, Slovenia şi Slovecia) au rămas vineri în cursa pentru selectarea ţării care va găzdui sediul Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în
Deputatul PDL Petru Călian propune un proiect privitor la modificarea legislaţiei actuale în ceea ce priveşte executarea pedepselor cu închisoarea, astfel încât să-i stimuleze pe deţinuţi să muncească în
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, la Tulcea, că, în cadrul primelor discuţii avute la Bruxelles după alegerile europarlamentare, cu social-democraţii europeni, s-a decis realizarea de alianţe
Coreea de Nord a ameninţat sâmbătă cu acţiuni militare, în cazul în care SUA vor încerca să o izoleze. Anunţul a fost făcut după ce Consiliul de Securitate al ONU a luat hotărârea înăspririi
Scutul american antirachetă riscă să nu consolideze securitatea Europei, ci să afecteze interesele NATO, dacă va fi desfăşurat în pofida opoziţiei ruse, avertizează un raport al Comisiei de externe a
Preşedintele iranian radical Mahmoud Ahmadinejad a fost reales cu o majoritate covârşitoare a voturilor exprimate în urma alegerilor organizate vineri, însă contracandidatul său moderat a contestat rezultatul,
Mark Gitenstein, nominalizat de preşedintele american Barack Obama pentru a ocupa postul de ambasador al SUA în România, are origini româneşti. Acesta a explicat că, dacă va fi confirmat de Senat, ar fi o onoare
▲ Preşedintele consideră „optimistă“ poziţia BNR, care considera că punctul maxim al recesiunii economice a fost atins în primul trimestru al acestui an ▲ „Deşi nu am elemente definitive, părerea mea
Producţia industrială în Europa a înregistrat o nouă scădere record în luna aprilie 2009, în condiţiile în care cea mai gravă recesiune din ultimii 50 de ani i-a determinat pe producători să-şi reducă
Perspective favorabile de angajare în trimestrul trei al anului în curs sunt raportate în India, Norvegia, Polonia, Peru, Singapore şi Taiwan, în timp ce Irlanda, Olanda, Spania, Grecia, România, Italia, Franţa,
Ministerul Turismului va demara, cel mai probabil luna viitoare, o campanie pe termen scurt pentru promovarea Deltei Dunării. „Nu avem fonduri foarte mari pentru această campanie targetată exclusiv pe Deltă, dar cu
Zeci de mii de persoane rămase fără locuri de muncă, indică bilanţul la şase luni al anului de criză 2009 în România. Datele autorităţilor arată că, de la începutul anului, numărul şomerilor a crescut cu
Combinatele chimice şi producătorii de energie vor primi exclusiv gaze din producţia internă în intervalul iunie-octombrie 2009, perioadă stabilită iniţial pentru mai-septembrie. Ordonanţa stabileşte că, în
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Fraților, dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească de la sine și aceasta că, precum este el al lui Hristos, tot așa și noi ai lui Hristos suntem. Și, chiar de mă voi lăuda, ce
Sfântul Cuvios Pimen cel Mare (†450) a fost egiptean şi s-a nevoit în pustia Egiptului, în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Împreună cu cei şapte fraţi ai săi au luat drumul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 319-320 „Se spunea despre starețul Paisie (de la Neamț) că permanent era ocupat cu frățimea și ușile
În temniţa de la Mislea erau închise tinerele fete. Acolo era o tânără studentă numită Aspazia. Ea primea liniştită toată suferinţa. Şi înfrunta toate bătăile şi suferinţele cu mult curaj, urmându-L pe
Mulțimi nenumărate de virusuri asaltează din cele mai vechi timpuri toate speciile de viețuitoare de pe planeta noastră. Nu este ocolită nici specia umană și, periodic, epidemiile provoacă suferințe uriașe
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


