60 de ani de la deportările staliniste din R. Moldova

În Republica Moldova a fost comemorată ieri împlinirea a 60 de ani de la cel mai mare val de deportări de către regimul stalinist din perioada sovietică.

Câteva sute de foşti deportaţi s-au adunat ieri dimineaţă la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişinăului, unde au depus flori, după care s-au deplasat în grup spre gara feroviară, unde la 6 iulie 1949 au fost încărcaţi în mărfare şi duşi în ţinuturi îndepărtate din fosta URSS, precum Siberia sau Kazahstan.

În faţa gării, încă acum câţiva ani a fost instalată piatra de temelie pentru un monument în memoria victimelor deportărilor, dar care nu a mai fost finisat. „Autorităţile centrale găsesc bani pentru tot felul de monumente sovietice, dar numai pentru deportaţi nu“, spune Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici.

Oamenii au pus flori şi lumânări la piatra de temelie, care a fost încercuită şi cu o bucată de sârmă ghimpată, după care un sobor de preoţi a ţinut o slujbă de pomenire, în memoria celor care nu au mai reuşit să se întoarcă la baştină. „Dreptate deportaţilor“, „Reabilitare“, au scandat foştii deportaţi.

La eveniment au participat şi autorităţile municipale, în frunte cu primarul Dorin Chirtoacă, dar şi reprezentanţi ai partidelor politice de opoziţie. Nu a participat însă nici un reprezentant al puterii centrale.

„Pentru prima dată ne-au luat şi încărcat în mărfare la 13 iunie 1941, împreună cu mămica, doi fraţi mai mici şi o mare parte din rudele noastre“, îşi aminteşte Valentina Sturza, care atunci avea zece ani. Tatăl ei a fost arestat şi judecat de autorităţi pentru că în perioada de până la sovietici a fost primar şi un membru de vază al Partidului Liberal. Iniţial, instanţele au decis pedeapsa capitală pentru tatăl său, Grigore Şcafaru, dar ulterior a fost judecat pentru 14 ani, după care zece ani de exil.

Valentina Sturza spune că au fost duşi în Kazahstan, după care, în timpul războiului au evadat, s-au întors, apoi în 1949 au fost deportaţi din nou în Kazahstan şi au putut să se întoarcă abia în 1955.

„Acum suntem reabilitaţi doar pe hârtie. Timp de zece ani am bătut toate pragurile, am scris un demers chiar şi la adresa fostului preşedinte rus, Vladimir Putin, dar averile noastre nu ne-au fost întoarse până la capăt“, mai spune Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici.

„Am fost deportaţi în adâncurile Rusiei, nu aveam mâncare, cu greu obţineam câte 1,5 kg de crupe pe lună. Acum iarăşi nu avem drepturi. Suntem mai defavorizaţi decât alte categorii de persoane, iar bunurile nu ne-au mai fost întoarse, deşi ne-au promis“, a declarat şi Elena Celac, care a fost deportată la 6 iulie 1949.

Deşi nu există o cifră exactă, potrivit istoricilor moldoveni, peste 200.000 de persoane au fost deportate în perioada anilor 1941-1955 de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, din totalul de circa 2,5 milioane de locuitori. Doar la 6 iulie 1949 au fost deportate peste 40.000 de persoane. În mare parte au fost deportaţi cei care în perioada României Mari (1918-1940) au ocupat anumite funcţii în stat, intelectualitatea sau oamenii avuţi, sub pretextul că ar fi „duşmani ai poporului“.