Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească treptat pe parcursul anului 2021, ceea ce se va traduce prin majorarea prețurilor și scumpirea creditelor. Această prognoză a Băncii Naționale a României
Comisia Europeană a aprobat două investiţii majore din Fondul de coeziune, în valoare totală de 357 de milioane de euro, pentru extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi de epurare a apelor uzate din
Ministerul Muncii a demarat, împreună cu Inspecţia Muncii, o campanie de informare a românilor care lucrează în străinătate cu privire la modul de recrutare, condiţiile de muncă şi drepturile acestora, a
O asociație a fermierilor afirmă că, prin neacordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară din 2020, Ministerul Agriculturii pune în pericol producţia agricolă din acest an, deoarece
Medicul de origine română Sergiu Paşca, profesor asociat la Departamentul de Psihiatrie şi Ştiinţe Comportamentale de la Universitatea Stanford, a fost desemnat cercetătorul anului 2021 de Societatea
Agricultura este domeniul cu cel mai mare potenţial de creştere în acest an, dar are nevoie de investiţii pentru sporirea productivităţii, a fost una din concluziile unei videoconferinţe care a reunit
Ieri a început etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale. Peste 1,5 milioane de persoane și-au făcut deja cont pe platforma electronică, din care aproximativ 500.000 sunt din
Compania Termoenergetica București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 şi Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, organizează, pentru anul 2021-2022, o clasă de învăţământ profesional în sistem dual,
Ministrul energiei, Virgil Popescu, a anunțat că atât ANRE, cât şi ANPC au, în acest moment, controale în desfăşurare la furnizorii de energie, iar din datele parţiale reiese că există practici comerciale
Stimulentul de inserţie pentru părinţii care se întorc la serviciu oricând înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni va fi majorat la 1.500 de lei, de la 650 de lei, potrivit unui proiect de act
Grecia a pus la punct un plan minuțios pentru deschiderea sezonului turistic estival, cu speranța că va atrage mai mulți turiști străini decât anul trecut, când a înregistrat doar 7,4 milioane de vizitatori, un
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat recent, în cadrul Consiliului de Securitate, că fără o acţiune imediată, zeci de milioane de persoane sunt expuse la „foamete şi moarte” în întreaga
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc între 23 iulie şi 8 august, dar fără spectatori străini, din cauza temerilor legate de pandemie, a afirmat presa locală, citând responsabili sub protecţia anonimatului,
Gigantul tehnologic american Apple a anunţat că, în următorii trei ani, va investi 1,2 miliarde de dolari în München, Germania, pentru a deschide „cel mai mare centru de cercetare” din Europa dedicat
Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat, după adoptarea de către Congres, giganticul plan de relansare economică în valoare de 1.900 miliarde de dolari, relatează AFP. Planul prevede acordarea de cecuri de 1.400 de
Ministerul Mediului a lansat o campanie care își propune să-i încurajeze pe cetățeni să își lase mașina acasă o zi pe săptămână și să folosească transportul public în comun, bicicleta sau orice mijloc
Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iulie 2021, a fost modificat criteriul de eligibilitate referitor la capacitatea de lichiditate a întreprinderilor solicitante, iar în categoriile de beneficiari au fo
Instituţia Prefectului Vâlcea şi Asociaţia Kogayon au încheiat un protocol de colaborare pentru înfiinţarea în partea central-nordică a judeţului Vâlcea a geoparcului „Oltenia de sub munte” și
Producătorii şi meşteşugarii din judeţul Maramureş sunt invitaţi de Camera de Comerţ şi Industrie să participe la prima campanie de promovare a produselor specifice sărbătorilor pascale, numită „De
Economia României a înregistrat un avans de 4,8% în trimestrul patru al anului trecut comparativ cu trimestrul al treilea, aceasta fiind cea mai puternică creştere a Produsului Intern Brut înregistrată de o
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a centralizat toate cele peste 1.700 de propuneri de idei, reforme și investiții cu potențial de a fi finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă,
Cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, Hora Reghin, a reuşit să scoată pe piaţă, în perioada pandemiei, trei noi produse: viori cu goarnă, chitare electrice cu şase corzi şi un
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că autorităţile nu au în vedere instituirea stării de urgenţă în perioada sărbătorilor pascale și i-a îndemnat pe români să continue să respecte normele sanitare în
Compania Amazon va deschide un nou birou în Timişoara şi altele două în Iaşi, iar până la finalul anului intenţionează să creeze 500 de noi locuri de muncă. În prezent, echipa Amazon are peste 2.500 de
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


