Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Comisia centrală pentru Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2021 a decis amânarea, din cauza restricțiilor determinate de pandemia de COVID-19, a termenelor de desfăşurare a recensământului de probă şi
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va organiza dezbateri ample cu toţi cei din domeniile-cheie, care pot contribui la identificarea şi întocmirea proiectelor ce vor fi incluse în Planul Naţional de
Tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 şi 25 de ani, pot face gratuit şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere de categorie B, C sau D, în cadrul unui program finanţat de Fundaţia
Sistemul garanţie-returnare pentru deşeurile din ambalaje va fi implementat, deoarece este o soluţie care funcţionează la nivel european şi este varianta cea mai potrivită consumatorului român, potrivit
România va înregistra în 2021 o creştere a produsului intern brut de 4,3%, la 1.116,8 miliarde lei, cursul de schimb ar urma să fie, în medie, de 4,89 lei lei/euro, numărul de salariați va crește cu 1,3%,
Ponderea românilor care au interacţionat on-line cu autorităţile sau serviciile publice în scop personal a reprezentat anul trecut doar 15,9% din totalul celor care au accesat internetul în ultimele 12 luni,
Consumatorii casnici de energie care nu au schimbat contractul vor plăti în următoarele şase luni preţul cel mai mic pe care îl oferă în piaţa concurenţială furnizorul lor, iar companiile s-au angajat benevol
Ministerul Agriculturii va acorda autorizaţii temporare pentru tratamente pe bază de neonicotinoide la seminţele de porumb şi sfeclă de zahăr, începând din 25 ianuarie. Perioadele pentru care se acordă
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de aproximativ 26,6 milioane euro 31 de companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase, potrivit
A doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinaţie agricolă către tinerii fermieri a demarat luni, iar depunerea solicitărilor poate fi făcută până la 29 ianuarie 2021, a anunţat ministrul agriculturii.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat luni seara o hotărâre care prevede că nu vor mai intra în carantină persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel) dacă acestea
Adăpostul de Noapte din Oradea, instituţie socială în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, cu o capacitate de cazare de 71 de locuri, găzduiește în aceste zile 41 de persoane, din care circa
Sute de oameni s-au așezat, luni, la cozi pentru plata taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2021, în prima zi de colectare a acestora de către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL) din cadrul Primăriei
Comuna Sânmartin din judeţul Bihor are cele mai multe fonduri europene atrase de o administraţie locală din ţară, cu 17,2 milioane de euro accesați în această sesiune financiară, a declarat primarul Cristian La
După ce a fost criticată public, inclusiv de ministrul energiei, pentru modul în care a gestionat liberalizarea pieței de energie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 30
Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabilă a sporurilor celor plătiţi din bani publici, a anunţat ministrul muncii, Raluca Turcan, subliniind, în acest sens, că se face o verificare
În cursul anului trecut, în municipiul Iaşi au fost înregistraţi 7.541 de copii, cele mai frecvente prenume alese de părinţi fiind Matei, Alexandru, Ştefan, Maria, Anastasia, Ioana, Teodora, Natalia, potrivit
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, de la 1,50% începând cu data de 18 ianuarie 2021. Potrivit
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este, probabil, cea mai performantă instituţie din subordinea Ministerului Mediului, cu o activitate de cercetare şi inovare impresionantă, a scris pe Facebook
Pentru a da acces la vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor defavorizate, a fost creat mecanismul Covax, dar sistemul suferă de individualismul ţărilor bogate şi de lipsa finanțării. Directorul OMS a făcut apel la
Wikipedia, celebra enciclopedie on-line gratuită, considerată unul dintre ultimii „dinozauri” ai internetului liber şi participativ, a împlinit 20 de ani de la lansare, informează AFP. Potrivit istoricului
Peste 340 milioane de creştini au fost „puternic persecutaţi” în 2020, un fenomen accentuat de pandemie, potrivit unui raport al Open Doors International, o reţea mondială de ONG-uri
Serviciul militar în Grecia se prelungeşte începând din mai, de la nouă luni la un an, au declarat surse din Ministerul Apărării, citate de dpa. Bărbaţii în vârstă de 18 ani sunt recrutaţi obligatoriu, iar
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a aprobat utilizarea ca aliment de uz uman a viermilor de făină, scrie Reuters. Larvele gândacului „Tenebrio molitor”, denumit popular morar, vor
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


