Ansamblul Mitropolitan găzduiește astăzi, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început prin rugăciune, la Sfânta Liturghie săvârșită
Ansamblul Mitropolitan găzduiește astăzi, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început prin rugăciune, la Sfânta Liturghie săvârșită
Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Pelerinajul este un act liturgic, misionar și social. Este un act liturgic pentru că poartă în el bucuria rugăciunii și căutarea sfințeniei. Este un act misionar pentru că împărtășim lumii
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc joi seară, 22 octombrie 2026, în Amfiteatrul „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman”, conferința „Întâlnire cu doi monahi
Profesorii de religie din Episcopia Caransebeșului s-au întrunit la Centrul Eparhial din Caransebeș în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, pentru a dezbate aspecte legate de proiectele școlare și
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, care va fi acordat pe 15 ianuarie 2018 la Botoşani, va avea o valoare de 35.000 de lei, majorată cu 5.000 de lei, potrivit unei hotărâri a
Aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, mâine, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară, faţă de piraterie şi evaziunea fiscală, avertizând că vor veni în Capitală pe 20 decembrie,
Rata sărăciei relative a ajuns la 25,3% anul trecut şi a inclus astfel peste cinci milioane de români, valoarea indicatorului fiind în uşoară scădere, cu 0,1 puncte procentuale, faţă de anul precedent, se
Unul din obiectivele strategiei europene privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020 vizează o mai bună distribuţie a sprijinului acordat statelor membre, dar şi direcţionarea plăţilor directe
Ministrul educaţiei naţionale, Liviu Pop, anunţă finalizarea proiectului de hotărâre de Guvern prin care vor fi alocate încă 145 milioane de lei pentru plata sumelor provenite din hotărâri
Aproximativ 700 de cadre didactice şi peste 8.000 de preşcolari şi şcolari din 87 de şcoli din 17 judeţe sunt implicaţi în ediţia din acest an, a IV-a, a proiectului educaţional de voluntariat şi caritate
Pe piaţa financiară din România a fost şi este practicat un dublu standard al produselor financiar-bancare, similar celui despre care se vorbeşte că ar exista la produsele alimentare, susţine Paul Anghel,
Noul Mers al trenurilor 2017-2018 a intrat în vigoare începând cu 9/10 decembrie şi va fi valabil până la data de 8 decembrie 2018, informa, vineri, CFR Călători. Zilnic se vor afla în circulaţie între 1.200
Programul de acordare a unei mese calde elevilor şi preşcolarilor continuă şi în acest an în 50 de unităţi şcolare, dar nu se extinde la 100 de şcoli, aşa cum propunea, acum câteva luni, Ministerul
A fost majorat ajutorul pentru reducerea accizei la motorină pentru agricultură cu 116,968 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Executivului, a fost modificată suma alocată de la 436,925 milioane de lei la
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va pune la dispoziţia fermierilor proiecte-tip pentru ferme şi silozuri, care vor putea fi realizate cu finanţare nerambursabilă prin PNDR 2020, fără a mai
Inspectorii sanitar-veterinari încep controalele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, a anunţat autoritatea națională în domeniu. Obiectivele vizate sunt târgurile de animale, pieţele agroalimentare, abat
Începând de anul școlar viitor, liceele agricole din ţară ar putea fi subordonate şi Ministerului Agriculturii, potrivit unui proiect de lege care a trecut deja de Camera Deputaţilor. Dacă şi Senatul va aproba
Cei mai mulți români își sporesc bucuria sărbătorilor de iarnă prin împodobirea bradului, fie că este vorba de unul natural, fie artificial. Cei care optează, însă, pentru un brad natural tăiat trebuie să
Sâmbăta este cea mai bună zi pentru a pleca într-o călătorie cu avionul de pe aeroporturile din România, peste 88% din curse decolând şi aterizând la timp, comparativ cu ziua de vineri, care a avut o
Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii. Decizia a fost luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri proiectul de buget pentru 2018, având ca priorităţi sănătatea, educaţia şi investiţiile. Potrivit Executivului, proiectul de buget pentru 2018 este construit pe
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional pe teritoriul României în memoria Regelui Mihai, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 194
Lemnul de foc s-a scumpit accelerat, în ultimii şase ani, prețurile crescând de două ori și jumătate, de la 120 lei/mc la 300 lei/mc, potrivit datelor unui raport privind starea pădurilor şi industriei
Doar 20% din IMM-urile româneşti desfăşoară în prezent activităţi de export, contribuind cu 25% la exporturile totale din România, potrivit unui studiu realizat recent de UPS şi Kantar Millward Brown. Din
Administraţiile din Botoşani şi Bălţi, Republica Moldova, vor depune, în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova, un proiect transfrontalier „Eminescu: o cultură - o rută”, care
Trei apeluri de proiecte pentru investiţii în construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea infrastructurii educaţionale, beneficiind de o finanţare de aproximativ 258 milioane de euro prin
Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București a inaugurat ieri, 6 decembrie, Centrul de documentare și cercetare a culturii vizuale „Mihai Oroveanu”, un spațiu public destinat specialiștilor și
Generalul de armată în retragere Constantin Didulescu a fost condus ieri, 6 decembrie, pe ultimul drum la Cimitirul Ghencea Militar din București. Participant la cel de-al Doilea Război Mondial, el a fost
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


