În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de obștea Mănăstirii Giurgeni, la slujba Privegherii închinate Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Banca Naţională a României (BNR) a injectat luni 9,24 miliarde de lei în piaţa interbancară, la o dobândă de 7,5%, egală cu rata dobânzii de politică monetară, în contextul în care în aceeaşi zi a ajuns
Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private din România susţin că, în 2010, peste 150.000 de societăţi îşi vor întrerupe activitatea, ca urmare a impozitării profiturilor. Mai mult
Guvernul va elabora un act normativ privind constituirea unui fond de iniţiativă socială prin intermediul căruia să poată acorda sprijin financiar pensionarilor cu cele mai mici venituri şi care va fi discutat
Timp de două ore, sindicaliştii din administraţie au oprit, ieri, lucrul cu publicul. Conflictul la nivel naţional a fost declanşat de scăderea severă a drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor, anun
Plăţile unice pe suprafaţă se vor ridica la 730 de milioane de euro în anul 2010, prin Fondul European de Garantare Agricolă, sumă completată cu 503 milioane de euro pentru plăţile naţionale complementare
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să introducă un sistem de evaluare sau control privind modul în care se utilizează fondurile alocate pentru sprijin crescătorilor de bovine, ovine şi
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a lansat, luni, campania „Află valoarea pământului tău! Recoltează fonduri europene!“, în cadrul căreia fermierii vor fi informaţi cu privire la
Reprezentanţii fermierilor specializaţi în agricultură ecologică au anunţat că suprafaţa din acest sector nu va creşte foarte mult în acest an, aşa cum s-a estimat iniţial, întrucât puterea scăzută de
În goana nebună de a-şi rotunji profiturile mai ales în vremuri tulburi precum cele pe care le traversăm, agenţii economici folosesc nenumărate tertipuri pentru a atrage cumpărătorii. În termeni legali,
Uniunea Europeană a declarat război fumătorilor. În următorii trei ani ţările membre vor fi obligate să-şi ajusteze legislaţia cu măsuri şi mai drastice împotriva fumatului, obiectivul fiind un mediu
Günter Verheugen, comisar european pentru Extindere în perioada în care România şi Bulgaria se pregăteau pentru aderarea la UE, a luat apărarea acestor ţări, spunând că nu ele sunt cele mai corupte state din
Raul Băituc, un elev român la liceul Asuncion din Donostia, este pe cale să termine un dicţionar basc-român cu aproape 11.000 de cuvinte, pe care acum îl corectează şi pentru care caută o editură, transmite
Uniunea Europeană şi Norvegia au ajuns la un acord de principiu asupra procesului progresiv de liberalizare a comerţului bilateral cu produse agricole, proces aflat în concordanţă cu obiectivele vizate de Acordul
Uniunea Europeană şi Statele Unite au confirmat Organizaţiei Naţiunilor Unite obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul 2020, de 20% şi respectiv 17%, ţările UE având ca
Un nou punct de trecere a frontierei între România şi Republica Moldova urmează a fi deschis, până cel târziu pe 12 februarie, a anunţat prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman. Şeful Prefecturii s-a
O explozie s-a produs, ieri, la o conductă de gaze din centrul Timişoarei, în faţa unei grădiniţe, după ce ţeava a fost perforată de muncitori care executau o lucrare în zonă. Potrivit reprezentanţilor
Ucraina şi Republica Moldova au început, la finele săptămânii trecute, delimitarea frontierei. Ministrul ucrainean de Externe, Piotr Poroşenko, şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, au amplasat prima bornă
Circulaţia rutieră a fost oprită complet, duminică, la Milano, din cauza smogului care acoperă oraşul de peste două săptămâni, măsura fiind adoptată de autorităţi pentru reducerea poluării. Circulaţia
Afganistanul, una dintre cele mai sărace ţări din lume, are resurse petrolifere şi minerale estimate la o mie de miliarde de dolari, a afirmat, duminică, preşedintele acestei ţări, Hamid Karzai, potrivit AFP.
Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au reluat, ieri, activitatea, în prima sesiune ordinară din acest an, după o vacanţă mai scurtă ca de obicei, din cauza sesiunii extraordinare în care au aprobat bugetul de
Acordul, care începe să se aplice de la 1 februarie, „reprezintă o intruziune masivă în sfera privată a cetăţenilor UE şi nu garantează îndeajuns că datele bancare comerciale nu vor fi folosite în scopuri
Introducerea taxei pe alimente, denumită de alte autorităţi ca taxă pe fast-food, ar putea duce la o scumpire a alimentelor cu 30-40%, a declarat, ieri, Sorin Minea, preşedintele patronatului Romalimenta, în
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat vineri un împrumut de 574 milioane de dolari pentru Republica Moldova, pentru a ajuta această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa, să depăşească grava
Rata şomajului în Italia a urcat în decembrie 2009 la cel mai înalt nivel din 2004 întrucât concedierile au continuat chiar şi după ce economia a ieşit din recesiune, transmite Bloomberg. Luna trecută, rata
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
- surse și semnificații ‑ Anul acesta, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au hotărât1 instituirea sărbătorii Soborului
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


