În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de obștea Mănăstirii Giurgeni, la slujba Privegherii închinate Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cu ocazia lansării Anului Internaţional al Biodiversităţii, WWF a solicitat Uniunii Europene să fixeze o singură ţintă clară, cu obiective măsurabile, pentru a putea conserva diversitatea biologică a Europei
Obligativitatea certificării energetice a clădirilor va spori interesul publicului pentru conceptul de performanţă energetică, fapt ce va conduce la creşterea consumului de materiale de construcţii şi de
Sistemul electronic de emitere şi control al rovinietei va intra în funcţiune la 1 august, urmând ca şoferii fără documentele care atestă plata acesteia să achite CNADNR despăgubiri în funcţie de tipul
Companiile de construcţii din România, cele chimice şi de servicii vor înregistra în 2010 şi 2011, pe fondul recesiunii, reduceri ale afacerilor şi lichidităţilor, producţia de bunuri industriale, sectorul
Statul va introduce un sistem de eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale restante acumulate de către companii, pentru a sprijini investitorii în perioada de criză, dar cu clauze asiguratorii care să garanteze
Executivul va introduce un nou set de măsuri de combatere a crizei şi reluare a creşterii economice, precum stoparea controalelor abuzive la firme, simplificarea publicării actelor de funcţionare a firmei şi reduc
Sindicatele şi patronatele cer Guvernului menţinerea şi în acest an a şomajului tehnic în foma de anul trecut. Măsura permite angajaţilor să fie plătiţi, timp de trei luni, cu 75% din salariu, dar din cauza cr
Ministrul Finanţelor va semna, astăzi, acordul de garanţie pentru creditul de 400 milioane de euro contractat de compania Ford de la Banca Europeană de Investiţii. Guvernul României va garanta 80% din această
Fundamentele economice nu s-au modificat atât de mult încât să permită o apreciere puternică a leului în raport cu euro, dar nici o depreciere similară celei de la începutul anului trecut, a declarat miercuri,
Tranşa a treia a împrumutului de la FMI, în valoare de 2,3 miliarde de euro, ar putea fi deblocată până cel târziu pe 21 februarie, a declarat reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu. Misiunea FMI a aj
Analiştii din domeniul financiar consideră că şi anul acesta vom asista la o serie de falimente, numărul firmelor care îşi vor închide porţile fiind de până la 20% . În ceea ce priveşte creşterea
Diferendul transnistrean poate fi soluţionat prin adoptarea unui statut special pentru regiunea din stânga Nistrului, care să presupună respectarea integrităţii teritoriale şi a neutralităţii Republicii
În ajunul unei vizite oficiale începute, ieri, la Praga, preşedintele polonez Lech Kaczynski a calificat Uniunea Europeană drept o „republică aristocratică“, într-un interviu acordat mass-mediei cehe.
Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit, miercuri, în capitala haitiană Port-au-Prince, în urma unui seism de magnitudine 6,1, nefiind înregistrate victime, potrivit jandarmeriei franceze. O casă cu trei etaje,
Crearea de locuri de muncă rămâne piatra de temelie pentru orice politică destinată combaterii sărăciei şi excluziunii sociale, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la
Potrivit unei analize publicate de cotidianul „Daily Star“, spitalele şi azilurile alocă sume foarte mari pentru îngrijirea rudelor străinilor care locuiesc în Marea Britanie . În aceste condiţii, Ministerul
Falimentul Greciei nelinişteşte pieţele, destabilizează celelalte ţări ale Europei şi pune în pericol moneda unică . „Iată de ce Germania, în primul rând, pledează pentru ca toate ţările membre să
Comisia Europeană şi preşedinţia spaniolă a UE au lansat, ieri, la Madrid, Anul european 2010 de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Sub sloganul „Stop sărăciei acum!“, campania vizează
Unul din 11 germani depindea la sfârşitul anului 2008 de diverse ajutoare sociale alocate de către stat pentru a supravieţui, relevă ultimele date făcute publice miercuri de Oficiul Federal german de statistică (D
Audierea noului comisar european desemnat din Bulgaria va avea loc la 3 februarie, iar votul în Parlamentul European asupra noii Comisii Europene este prevăzut în 9 februarie, a anunţat preşedintele PE, Jerzy
Uniunea Europeană doreşte să iniţieze, sub preşedinţia spaniolă, un proiect pentru promovarea autovehiculelor electrice, a anunţat premierul spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, într-un discurs susţinut
La 1 ianuarie, populaţia Uniunii Europene a depăşit, pentru prima dată, pragul de 500 milioane, Germania fiind statul cu cea mai numeroasă populaţie - 81,7 milioane, urmată de Franţa. Potrivit statisticilor,
SUA şi Japonia s-au angajat să-şi consolideze alianţa în faţa noilor provocări ale secolului XXI şi să promoveze cooperarea şi securitatea reciprocă, informează agenţia Xinhua. „Miniştrii se angajează s
Comisia Europeană a cerut să poată verifica pe viitor datele estimative pe care le primeşte de la guvernele statelor membre ale UE cu privire la deficit, în scopul de a evita repetarea unor cazuri precum cel al
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În dependența de jocuri de noroc, suferinţa nu îl afectează doar pe cel care joacă, ci se răsfrânge asupra întregii familii, ai cărei membri ajung adesea să trăiască în incertitudine şi cu povara unei boli a cărei vindecare nu depinde de ei. Mai mult, codependenţii au nevoie de ghidare şi de terapie pentru a înţelege că acceptarea reprezintă primul pas al reconcilierii cu un om transformat de iluzia câştigului rapid. Este cazul Alexandrei, care, după ani de zbucium, îşi urmează acum propriul drum şi lucrează constant la propria vindecare.
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


