Încondeierea ouălor nu este un simplu exerciţiu artistic, ci poartă cu sine o simbolistică profund spirituală, fiecare motiv şi culoare folosite amintind de jertfa Mântuitorului, de speranţa în Înviere şi de legătura dintre om şi divinitate. Acest meşteşug tradiţional este folosit de meşterul popular Ana Maria Zăbavă şi ca instrument educativ, fiecare întâlnire cu copiii şi tinerii transformându-se într-o lecţie despre credinţă, identitate, dăinuire şi dăruire.
Biserică armenească din secolul al XII-lea, redeschisă în Turcia
O biserică ortodoxă armenească din Turcia, datând din secolul al XII-lea, considerată a fi fost prima din Anatolia, a fost redeschisă, duminică, 8 noiembrie 2009, după un an de renovări, potrivit allvoices.com. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către arhiepiscopul Aram Ateshian din Patriarhia Armeană a Turciei, situată în Istanbul (Nord-Vest). Biserica „Sfântul Grigorie Luminătorul“ din Kayseri (centrul Turciei) a fost închisă aproape un an pentru lucrări de renovare, ultimele intervenţii asupra bisericii datând din anul 1990. Evenimentul a reprezentat un nou semn de reînnoire a relaţiilor de apropiere istorice dintre Turcia şi Armenia, care au semnat unele acorduri de reconciliere pe 10 octombrie. Relaţiile dintre turci şi armeni sunt afectate, de aproape un secol, de amintirea masacrelor şi deportărilor de armeni în ultimii ani ai Imperiului Otoman 1915-1917 (mai mult de un milion şi jumătate de morţi, conform Armeniei, 300.000-500.000 conform Turciei, care respinge termenul de genocid).


