Copiii de azi află falsuri istorice din filmele despre comunism

Cei din generaţia mea au crescut cu câteva filme, printre care şi unele ale lui Sergiu Nicolaescu. Personaje precum Pistruiatul, Roşcovanul şi Comisarul Moldovan - un adevărat James Bond pentru noi - ne-au marcat, din păcate, pe cei mai mulţi dintre noi, pentru totdeauna, trecând dincolo de substratul filmelor, pentru că doar atât ni se oferea.

Cine n-a iubit puştiul cu pistrui pe faţă, şmecher şi patriot, care îi ajuta pe ilegaliştii comunişti şi făcea fără voia lui o propagandă mai puternică decât un stadion de marionete care creau din trupurile lor chipul lui Nicolae Ceauşescu, de 23 august? La momentul când am văzut aceste filme am fost şi eu vrăjit, identificându-mă cu eroii lor şi totodată, fără să realizez, cu idealurile care îi făceau atât de inventivi şi curajoşi. Îmi doream să merg împreună cu Pistruiatul şi câinele Calu să ducem manifestele ilegaliştilor comunişti, păcălind împreună Siguranţa, l-aş fi ajutat pe Comisarul Moldovan să cârpească nişte bestii legionare, în special pe Dinică, cel care a jucat magistral.

Din unele filme istorice am rămas cu patriotismul unor domnitori români, dar acelaşi patriotism oarecum rece pe care îl simţeam din emisiunile televiziunii, patriotism destul de fad şi de paradă, fără aroma şi duhul pe care i le dă credinţa - cea care cu adevărat era motivaţia supremă a domnitorilor.

Auzeai de ţară, de pământ, de onoare şi demnitate, dar de credinţă mai deloc.

Doar de dragul actorilor?

Toate acele filme mi-au băgat în cap lucruri de care m-am lovit mult mai târziu, când am înţeles cum e cu istoria şi cine o scrie. De o vreme încoace, aproape că nu e săptămână să nu văd pe câte un canal românesc ori pe mai multe un film dintre cele la care am făcut referire.

Departe de mine dorinţa de a face vreun proces de intenţie regizorului Sergiu Nicolaescu sau de a încerca recenzii cinematografice pe genunchi. Şi nu atât stilul regizoral ori actoricesc este acum în discuţie, cât conţinutul, mesajul. Să tot vedem aceste filme numai de dragul actorilor care au jucat în ele?

Îmi pun doar probleme de ordin etic: după atâţia ani de libertate, nu ar fi cazul să se analizeze serios acele filme orientate vizibil numai într-o anumită direcţie şi, fără a se apela cumva la vreun soi de cenzură, ci numai prin informarea

populaţiei şi crearea de alternative, să se mai echilibreze lucrurile?

Spus mai pe şleau, chiar este nevoie să li se bage în cap şi copiilor din ziua de astăzi viziunea comunistă asupra perioadei interbelice şi asupra războiului?

Când legionarii erau, vezi Doamne, numai răi şi criminali, iar comuniştii, nişte eroi, patrioţi, care luptau în clandestinitate contra hitleriştilor, pentru neatârnare?

Nu spun să se interzică filmele respective, dar ar fi ceva dacă oamenii care alcătuiesc programele televiziunilor ar avea o minimă spoială de cunoştinţe istorice şi dorinţa de difuzare a lucrurilor valoroase din toate punctele de vedere. Ce să înţelegem când aceste filme de propagandă comunistă şi care distorsionează celelalte realităţi istorice sunt rulate de câteva zeci de ori anual?

Nu ştiu cum de nu-i doare sufletul pe cei care fac grilele de programe să bage mereu aceleaşi filme din care te izbeşte acea abordare comunistoidă care ne-a furat şi păcălit copilăria şi tinereţea.

Singura explicaţie valabilă mi se pare că ţine de neştiinţa adevăratei istorii, combinată cu nostalgia pentru vremea când erai tânăr şi-l iubeai pe Pistruiatul. Altfel, ar trebui să acuzăm de rea-credinţă.

O şi mai sănătoasă soluţie, dar se pare că nedorită cu adevărat de nimeni, ţine de oferirea alternativei. Pe principiul "spune-i copilului ce e bine să facă, decât să-i zici mereu ce să nu facă". Aici lucrurile ar trebui să se urnească la nivel mai larg, să se creeze filme care să pună în lumină adevărurile istorice, fenomenul legionar şi perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi începuturile comunismului la noi, nimic trucat şi măsluit.

Dacă am inventat nişte eroi simpatici care lucrau pentru comuniştii în ilegalitate (despre care acum ştim că erau o mână de oameni dirijaţi de Moscova), nu putem să le dăm respectul nostru miilor de oameni care

s-au opus, de multe ori cu preţul vieţii, instaurării comunismului în România? Desigur, cu prezentarea şi a petelor negre ale perioadei, cu bunele şi relele ei.

Avem libertate, nu ştim cum s-o folosim

Comisarul Moldovan merge mai departe prin imaginarul nostru colectiv, croindu-şi drum şi prin minţile copiilor noştri, la fel de sănătos în democraţie şi libertate pe cât era în comunism. Pistruiatul duce necontenit manifestele ilegaliştilor, în timp ce puştii care au acum 16 ani n-au auzit în viaţa lor de Valeriu Gafencu. Avem o sumedenie de subiecte excepţionale pentru filme (Fenomenul Piteşti, rezistenţa spirituală a preoţilor ortodocşi închişi pe temei politic, luptătorii din munţi, vieţuitorii din mănăstiri obligaţi să-şi părăsească locurile de rugăciune şi să vină la oraş să se angajeze şi multe altele), însă lipsesc mecanismele financiare şi decizionale care să ducă la nişte proiecte viabile. Şi nu ştiu de ce, de vreme ce ministerele au fonduri, cum aveau şi pe vremuri, fonduri care, în parte, ar putea fi alocate pentru producerea câtorva filme bune din punct de vedere artistic şi corecte din perspectiva istoriei, pe an. Din păcate, dacă în comunism interesele propagandei partidului au creat şi posibilităţile financiare de susţinere a producerii de filme, în democraţie se vede treaba că nu se mai poate face nimic. Am luat sau am primit libertatea, însă fără instrucţiuni de folosire.