În data de 19 noiembrie s-au împlinit 112 ani de la nașterea singurului român laureat Nobel, profesorul și cercetătorul George Emil Palade. Născut la Iași, într-o familie de intelectuali, a urmat
Biserica românească de la Paris în anii '50
Un episod încă puţin cunoscut din istoria bisericească a românilor din exil este cel legat de Biserica "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", de pe strada Jean de Beauvais din Paris. Documentele de arhivă ne relevă un trecut al exilului religios românesc în capitala Franţei extrem de complex, ai cărui actori încercau să câştige tot mai mult teren în contextul Războiului Rece. Disputa din jurul lăcaşului românesc s-a consumat între statul român, care era proprietarul de drept, nu şi posesorul pe care statul francez trebuia să-l îndreptăţească, grupul românilor din exil, care după 1948 s-a mărit constant, dar şi Biserica Ortodoxă Română, care prin canoane avea jurisdicţie şi, implicit, dreptul de a numi slujitori. În 1948, după câteva luni de la protestul diplomatic al legaţiei RPR, guvernul francez a refuzat punerea în posesie asupra bisericii, motivând că, potrivit legislaţiei, asociaţia culturală abia înfiinţată în jurul acestei biserici o putea utiliza. Un an mai târziu, la acest lăcaş a sosit mitropolitul Visarion Puiu, în încercarea de a stabili aici reşedinţa eparhiei pe care o înfiinţase la cererea patriarhului Nicodim. De altfel, în jurul acestei biserici, fostul chiriarh bucovinean a încercat cimentarea unei organizări bisericeşti a tuturor românilor din exil. Însă timpurile nu au fost de partea sa, iniţiativa sa fiind practic blocată de conflictele unor români prea dornici de afirmare, faţă de care autorităţile franceze au dispus închiderea lăcaşului. Totodată, reprezentanţii statului român la Paris monitorizau constant evenimentele de la biserica de pe strada Jean de Beauvais, în încercarea de a găsi momentul pentru a intra în posesia acesteia şi pentru a o folosi în scopuri propagandistice. Acţiunile serviciilor secrete din România s-au intensificat mai ales după 1955, când s-a declanşat campania de repatriere, printre cei vizaţi figurând inclusiv mitropolitul Visarion Puiu. De altfel, chiar responsabili din Ministerul Afacerilor Externe au propus aplicarea unul plan de atragere a mitropolitului în sprijinul statului român, care după aceea să favorizeze intrarea în posesie a bisericii din Paris pe principiul reciprocităţii, în schimbul bisericii franceze de la Bucureşti, care abia fusese închisă de Securitate, şi preotul catolic expulzat. Planul a eşuat atât din cauza prudenţei manifestate de mitropolit faţă de reprezentanţii statului român care îl vizitau, cât şi a acţiunilor întreprinse de serviciile secrete franceze. În deceniul următor, statul român a mizat mult pe relaţiile care se dezvoltau tot mai mult cu Franţa. Aceasta va refuza pentru simplul motiv că nu voia să-şi piardă aureola de stat care acordă drepturi depline azilanţilor politici.