Biserica „Sfântul Ilie“ din Chişinăul de altădată

Oraşul Chişinău încă mai are multe mărturii de spiritualitate ortodoxă, majoritatea din perioada anterioară ocupaţiei ţariste. Unele poate că nu sunt valorificate în consonanţă cu tradiţia pe care o au, dar rămân bastioane ale istoriei românilor în ţinutul dintre Prut şi Nistru. Altele au fost eliminate, mai ales în perioada comunistă, atunci când urbanizarea Chişinăului se făcea după normele ideologice ateiste. Una dintre aceste biserici vechi moldoveneşti, mai bine spus româneşti, a fost Biserica „Sfântul Ilie“ situată pe actuala stradă Bănulescu-Bodoni, pe locul unde astăzi se află Procuratura Generală a Republicii Moldova. Istoria acesteia începe în jurul anului 1781 cu o biserică de lemn, ridicată se pare în amintirea unor moldoveni răpiţi de tătari. În 1799, episcopul Gherasim Clipa al Huşilor îl hirotoneşte pe Vasile Bobeică preot pe seama acestei biserici. A fost preotul care s-a dedicat acestui lăcaş, mai ales după în 1806 când a purces la ridicarea altuia din zid. Construcţia a durat doi ani, fiind sfinţită la 20 iulie 1809, probabil de acelaşi episcop, care acum păstorea Eparhia Romanului. Noul lăcaş avea o arhitectură specifică artei moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, numai dacă facem analogie cu paraclisul boieresc de la Miclăuşeni, judeţul Iaşi. Aşadar, biserica avea o formă de navă, cu absida altarului circulară şi un turn clopotniţă deasupra pronaosului, care ţinea patru clopote, se pare turnate la Moscova. Într-o evidenţă bisericească din 1812 se arăta că la această biserică slujeau trei preoţi şi un diacon, ceea ce denotă importanţa lăcaşului pentru târgul Chişinăului din acea epocă. Biserica avea numeroase moşii administrate de epitropi şi cărţi de cult tipărite în întreg spaţiul românesc, dar şi în limbile greacă şi slavonă. Din 1855, în dreptul bisericii s-a organizat piaţa Sfântul Ilie cu târg, din ale cărui venituri aceasta se putea întreţine. În anii '50 ai secolului trecut, puterea sovietică din Republica Moldovenească a iniţiat o amplă urbanizare a oraşului Chişinău, desigur după standardele ideologice comuniste. În planul urbanistic se prevedea ca Biserica „Sfântul Ilie“ să fie demolată, deoarece s-ar afla pe locul străzii Gogol, deşi figura pe lista monumentelor istorice. Încă din iunie 1958, ierarhul de atunci al Chişinăului, Nectarie, a intervenit la Patriarhul Moscovei în vederea salvării Bisericii „Sfântul Ilie“. Patriarhia Moscovei a răspuns ierarhului moldovean sugerându-i să se adreseze împuternicitului de culte sovietic de pe lângă guvernul Republicii Moldoveneşti. Toate intervenţiile nu au fost luate în seamă de puterea sovietică de la Chişinău, deoarece prin hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Moldoveneşti, din 4 martie 1959, monumentul fusese declasat şi astfel „planul de reconstrucţie“ putea fi aplicat. Un an mai târziu, biserica a fost demolată. Astfel, o altă mărturie a spiritualităţii româneşti dispărea, alături de altele, precum Biserica „Sfinţii Arhangheli“ - vechea mitropolie.