Biserici din Chişinăul de altădată

Poate că ar fi foarte multe de spus despre lăcaşurile de cult ortodoxe care mai dăinuie în Chişinău, dar oricine ar încerca să afle ceva pe această temă ar fi tentat să cerceteze mai ales despre bisericile care existau înainte de anexarea Basarabiei de către statul ţarist în anul 1812. Iar cel interesat ar fi surprins să vadă că acele biserici care mai există sunt cele mai vechi şi au fost construite încă înainte ca ţariştii să facă din Chişinău unul dintre cele mai importante oraşe din Basarabia.

Majoritatea bisericilor au fost ridicate în secolul al XVIII-lea, în jurul târgului Chişinău, care cunoştea o dezvoltare tot mai mare şi care se închega pe proprietăţile mai multor boieri moldoveni şi a unor mănăstiri de dincolo de Prut. Una dintre cele mai vechi este Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ ridicată pe la 1739-1741 de Vasile Mazarachi, pârcălabul Chişinăului, fiind zidită în oraşul vechi, pe un promontoriu de pe malul râului Bâc (astăzi strada Mazarache 3). La refacerea din 1812, biserica a primit hramul pe care îl poartă astăzi, cel vechi fiind „Sf. Ioachim şi Ana“. Biserica are un plan triconc, cu un pronaos pătrat la vest, naos alungit şi cu abside semicirculare, clopotniţa fiind situată deasupra pronaosului. În 1838, pereţii bisericii au fost întăriţi prin adăugarea unor contraforţi, iar în 1856 s-au schimbat catapeteasma şi podelele.

O altă biserică veche este Râşcanu, a fostului sat Vistirniceni (astăzi strada Circului 6), cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, ridicată pe la 1777 de spătarul Constantin Râşcanu din Iaşi. Are un plan format dintr-un naos circular, cu absida altarului semicirculară şi un pronaos pătrat, deasupra căruia a fost înălţată camera clopotelor cu deschideri în arc, acoperită piramidal, pe patru muchii.

Biserici ameninţate cu demolarea

La 1808, pe locul altei biserici de lemn, era ridicată Biserica „Sfântul Ilie“, în stilul celor moldoveneşti, în formă de navă, cu absidă semicirculară şi clopotniţă pe pronaos. A fost una dintre cele mai reprezentative biserici din Chişinău. În apropierea acesteia se afla Piaţa „Sf. Ilie“. După 1958, biserica a fost ameninţată cu demolarea, pentru a face loc noilor amenajări urbanistice din Chişinău. Deşi episcopul Chişinăului din acea vreme a intervenit la Patriarhia Moscovei pentru salvarea ei, conform unei hotărâri a Consiliului de Miniştri a RSS Moldoveneşti, în 1960, Biserica „Sfântul Ilie“ a fost demolată.

Pe locul unei alte biserici mai vechi aflate în ruină, în 1810 „căpitanul Terinte şi alţi iubitori de Hristos“ ridicau biserica cu hramul Bunei Vestiri (astăzi str. B. P. Haşdeu 10), într-un stil arhitectonic simplu, în formă de navă cu un altar semicircular şi clopotniţă pe pronaos, cu aspecte exterioare clasicizante.

De o frumuseţe aparte este Biserica „Schimbarea la Faţă“, construită între 1898-1902, pentru a servi ca paraclis al gimnaziului de băieţi, Liceul militar „Mihai Viteazul“ în perioada interbelică (astăzi str. Ştefan cel Mare 164A). Are un plan de tip cruce greacă înscrisă, cu un aspect exterior decorat în spiritul stilului ruso-bizantin, intrarea făcându-se printr-un pridvor cu coloane robuste.

În bisericile din centrul Chişinăului se oficia, pe la 1918, în limba rusă

Alături de băştinaşii moldoveni, în Chişinău exista comunitatea grecească deosebit de importantă şi prosperă. În anul 1857, fraţii Anastasie şi Mihail Ciufli, originari din Epir, negustori foarte bogaţi şi stabiliţi în Chişinău, au ridicat o frumoasă biserică în stil rusesc, cu hramul „Sf. Teodor Tiron“. Însă, în 1885, autorităţile ţariste, sub pretextul că o biserică atât de frumoasă nu poate să aparţină unei comunităţi străine, au preluat-o şi au transformat-o în biserică rusească. Astfel, comunitatea grecească din Chişinău rămânea fără biserică.

Între 1887-1891, pe cheltuiala fraţilor Ivan şi Victor Sinadino, se construia o biserică cu hramul „Sfântul Pantelimon“, într-un stil de cruce greacă, neobizantin. Aceasta a fost una dintre cele mai apreciate monumente de spiritualitate din Imperiul ţarist, atât pentru monumentalitatea ei, dar mai ales prin frumuseţea şi stilul inedit pentru spaţiul rusesc. Pe lângă biserică a funcţionat o şcoală care servea comunităţii greceşti, întreţinută de familia Ciufli. Pentru ca biserica să nu mai fie preluată de autorităţile ruseşti, aceasta fost închinată Patriarhiei Ecumenice. În anii â60, biserica a fost închisă, fiind transformată în sală de degustare a vinurilor.

În perioada reconstruirii Chişinăului după planurile autorităţilor ţariste au mai fost ridicate o serie de biserici, mai ales în centrul oraşului, în care se slujea în limba rusă, faţă de cele din zonele mărginaşe, unde spre 1918 se mai liturghisea în limba română. Cel mai important lăcaş de cult ridicat în centrul oraşului este catedrala episcopală, cu clopotniţa şi arcul de triumf, ridicată între 1834-1836, în stil clasicizant şi în spiritul rusesc din acea vreme. Totuşi, cele mai importante lăcaşuri de rugăciune rămân cele din secolul al XVIII-lea, drept mărturie a unei culturi moldoveneşti bine închegate înainte de perioada ocupaţiei ţariste.