Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Bisericile aromânilor din Pind

Bisericile aromânilor din Pind

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 03 Noiembrie 2010

Pentru aromâni, lăcaşul de cult a reprezentat unul dintre pilonii existenţei lor în leagănul civilizaţiei pe care au realizat-o în Peninsula Balcanică.

Cu toate încercările de grecizare, prin impunerea limbii greceşti în cult şi educaţie sau prin campaniile de convertire la catolicism la care au fost supuşi în sec. al XIX-lea, aromânii au rămas fideli credinţei strămoşeşti, a celei primite de la Constantinopolul romeilor de la care se revendicau ca urmaşi. O parte din zonele locuite de aromâni, poate cea mai importantă din ţinutul Macedoniei, a fost în Munţii Pindului, nordul Greciei de astăzi. Încă din timpul ocupaţiei otomane, ei au beneficiat de o autonomie, inclusiv religioasă, care le-a permis să-şi continue existenţa în locurile natale şi să-şi păstreze identitatea etnică şi spirituală. Astfel, multe dintre lăcaşurile de cult ale aromânilor din Pind s-au păstrat, în perioada interbelică putând fi identificate cele de la Samarina, cu hramul "Sf. Ilie", de la Avdela cu hramul "Sf. Athanasie" şi Mănăstirea "Sf. Treime", apoi de la Breaza sau Perivoli. În aceste lăcaşuri slujeau preoţi aromâni, care după 1868 erau salarizaţi de Statul român, dar care după 1912 - 1913, când Macedonia a intrat în componenţa Greciei, aceştia au dispărut. În anii 1928 - 1930, slujbele mai erau săvârşite de preoţi aromâni, dar în limba greacă, doar în Avdela şi Perivoli.