Catedralele Ortodoxiei româneşti: Alexandria

În anul 1834, în partea de vest a Câmpiei Române, pe drumul ce leagă Bucureştii de Turnu Măgurele, la cererea locuitorilor unei mici aşezări, printr-un hrisov al lui Alexandru Dimitrie Ghica, se năştea un oraş care avea să poarte chiar numele domnitorului ctitor. Este vorba de Alexandria, oraşul care a fost construit după planurile arhitectului Otto von Moritz, cel care se îngrijise de refacerea oraşelor dezrobite de sub stăpânirea otomană, Brăila şi Giurgiu. Ca în orice aşezare, evident că a fost ridicată şi o biserică, mai întâi de lemn, care a primit hramul Sfântului Ierarh Alexandru, ocrotitorul ctitorului domnesc. Oraşul s-a dezvoltat, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru creştinii Alexandriei, care au hotărât ridicarea alteia mai mari şi din zid, care să aibă rol de catedrală. În acea vreme, catedrala era principala biserică din localitate, cea mai mare, cea mai importantă a aşezării, deoarece hramul ei era şi al urbei. Într-o astfel de catedrală se săvârşeau slujbele la marile sărbători naţionale, erau primiţi înalţii oaspeţi ai urbei, din această biserică pulsa viaţa religioasă. Până la 1948 se păstra această tradiţie a rolului pe care bisericile-catedrale îl aveau în viaţa religioasă a oraşelor româneşti. Unele dintre aceste biserici au devenit catedrale episcopale. Aşa a fost cazul celei de la Alexandria. Credincioşii alexandrini au contribuit cu tot ce au putut pentru a ridica, în 1869-1898, o catedrală într-un stil clasic, dar cu o compoziţie artistică a faţadelor puţin întâlnită la construcţiile epocii, de o frumuseţe aparte. Arhitectura bisericii este în formă de cruce, cu abside poligonale decroşate, două turle patrulatere pe pronaos, purtătoare ale clopotelor şi ale unor ceasuri, cu un naos încoronat de o turlă poligonală şi o intrare formată dintr-o colonadă în stil corintic. Lăcaşul alexandrin reflectă vădite influenţe artistice de la biserici din spaţiul românesc, precum coloanele de la Antim, brâul de la Dragomirna sau motive vegetale sculpturale de la Curtea de Argeş. La interior, catedrala din Alexandria a fost pictată în ulei la 1898 de o echipă formată din Constantin Artachino, Constantin Pascali şi celebrul Ştefan Luchian, evident în stilul epocii. Pardoseala a fost executată din marmură mozaicată, iar policandrele şi sfeşnicele, lucrate în bronz aurit la Viena. Noul lăcaş alexandrin a fost târnosit la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae al anului 1898 de mitropolitul primat Iosif Gheorghian. Aceasta este catedrala Alexandriei, care în 1994 şi-a primit ctitorul, pe domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, ale cărui oseminte au fost mutate de la Biserica Ghica-Tei împreună cu sarcofagul adus de la Muzeul Naţional Militar din Bucureşti. Doi ani mai târziu, pe lângă rolul de necropolă domnească, Biserica "Sfântul Ierarh Aelxandru" devenea catedrala nou-înfiinţatei Episcopii a Alexandriei şi Teleormanului.