Elevii seminarişti din Roman sub persecuţia comunistă (II)

În primăvara lui 1949, toţi cei 40 de inculpaţi în lotul „42-FDC“ erau înaintaţi în justiţie sub acuzaţia de „uneltire contra ordinii sociale“. Procesul s-a ţinut la Tribunalul Militar din Iaşi, prin Sentinţa nr. 307 din 14 martie, cei opt seminarişti romaşcani primind următoarele condamnări: Radu Baciu, 2 ani închisoare corecţională; Ilie Bucă, 5 ani temniţă grea; Mihai Doroftei, 2 ani închisoare corecţională; Grigore Nedelcu, 7 ani muncă silnică; Justin Pârvu, 12 ani muncă silnică; Mihai Podoleanu, 6 ani muncă silnică; Ioan Racu, în contumacie, 6 ani închisoare corecţională; Vasile Răşchitor, 5 ani temniţă grea şi Dumitru Bârjoveanu, fost seminarist, la 7 ani închisoare corecţională. Toţi aceştia au cunoscut universul concentraţionar comunist, mai întâi la Suceava, apoi, din august 1949, la Târgşor. Ilie Bucă a fost mutat în 1950 la Gherla, pentru ca un an mai târziu să fie trimis la muncă obligatorie la Valea Neagră, eliberat apoi la 17 septembrie 1953. Acelaşi parcurs l-a cunoscut Grigore Nedelcu, pentru ca, din 1953, să muncească la Peninsula, apoi să fie întemniţat la Aiud, iar la eliberarea din 13 mai 1955 să cunoască domiciliul obligatoriu. Părintele Justin Pârvu a fost trimis în 1949 la Aiud, apoi la Gherla. Din 1955 a fost obligat să muncească la Baia Sprie şi Cavnic, din 1956 la Periprava şi din 1959 la Culmea. La finalizarea pedepsei i s-a fixat lagăr de muncă în mai multe rânduri, totalizând 72 de luni. A fost eliberat la 6 mai 1964, pentru început vieţuind la Mănăstirea Bistriţa, din Moldova. Mihai Podoleanu a cunoscut Suceava, Târgşor, a muncit la Valea Neagră, din 1953 fiind mutat la Aiud. În 1959 a fost anchetat la Bacău, pentru ca în februarie 1960 să fie retrimis la Aiud, apoi să muncească la Ostrov. A fost eliberat la 31 iulie 1964. Vasile Răşchitor a cunoscut Suceava, din august 1949 Gherla, pentru ca între 1950 şi 1952 să muncească la Valea Neagră-canal. A fost eliberat la 17 septembrie 1953, din colonia de muncă Peninsula. Dumitru Bârjoveanu a trecut prin reeducarea de la Suceava, apoi Piteşti (din august 1949), mai apoi internat în 1950 în penitenciarul de tuberculoşi de la Tg. Ocna, mutat doi ani mai târziu la Caransebeş. Din februarie 1955 a fost mutat la Gherla, de unde, în mai acelaşi an, a fost eliberat. Deoarece a fost condamnat în contumacie, Ioan Racu a fost arestat abia la 12 martie 1951. După absolvirea seminarului romaşcan, Racu a urmat doi ani la Institutul Teologic din Bucureşti, după care a lucrat ca funcţionar în Direcţia Socială a Ministerului Muncii. A contestat condamnarea din 1949, procesul său fiind rejudecat. Prin Sentinţa nr. 561 din 25 aprilie 1951, Racu a fost condamnat la un an închisoare corecţională. După o detenţie la Iaşi, Aiud şi Poarta Albă, la 13 martie 1952 a fost eliberat din Penitenciarul Jilava.