Ieromonahul Simeon Ovezea în temniţa comunistă

S-a născut la 13 iulie 1926 într-o familie de agricultori harnici din localitatea brăileană Cazasu. Sub influenţa unei surori, călugăriţă la Mănăstirea Vladimireşti, județul Galaţi, tânărul Victor Ovezea cercetează permanent aşezămintele monahale. De altfel, începând cu anul 1947, este trimis să-şi facă studiile de teologie la Bucureşti cu sprijinul material al Mănăstirii Vladimireşti. În studenţie cercetează mănăstirile Antim şi Cernica, iar în anul III se decide să intre în obştea de la Sihastru, de lângă Adjud. În 1950 intră ca frate, iar la puţin timp primeşte tunderea în monahism cu numele de Simeon. După absolvirea studiilor de teologie primeşte hirotonia ca ierodiacon pe seama Mănăstirii Sihastru. Are ascultările de la secretar şi iconom al mănăstirii de metanie. Alături de ceilalţi vieţuitori ai Sihastrului este legat sufleteşte de Mănăstirea Vladimireşti, pe care o cercetează permanent pentru a primi îndrumări duhovniceşti de la ieromonahul Ioan Iovan. Tot pentru a-şi răspunde la întrebările duhovniceşti, în 1950 îl cunoaşte la Vladimireşti pe părintele profesor Florea Mureşan şi corespondează cu el. Atunci când conducerea Vladimireştilor (30 martie 1954) este arestată în urma asaltului trupelor de Securitate, ierodiaconul Simeon Ovezea se află între cei care hotărăsc să sprijine obştea mănăstirii asediate. În aprilie 1954, alături de fraţii săi vieţuitori, merge într-un marş la Mănăstirea Vladimireşti, unde se închină, la ieşire fiind reţinut de Miliţie. La câteva zile este eliberat. Pentru această faptă, este caterisit şi exclus din monahism la presiunile autorităţilor comuniste. În solidar cu fraţii vieţuitori din Sihastru refuză să părăsească mănăstirea, suportând toate presiunile venite direct de la autorităţi, mai ales pentru evacuarea forţată a aşezământului. Pe 6 aprilie 1955 este arestat de Miliţie, apoi anchetat de Securitatea Regiunii Bârlad, ca şi ceilalţi monahi, astfel aşezământul fiind evacuat şi transformat în mănăstire de maici. Primeşte o condamnare de 1 an şi 6 luni pentru „abuz în funcţiune”. Este eliberat la 9 ianuarie 1957 din Penitenciarul Focşani. Revine în satul natal, cotinuând să ţină pravila primită în timpul vieţuirii din mănăstire. Poartă în continuare rasa monahală. Prin corespondenţa cu Florea Mureşan primeşte sfaturi duhovniceşti. Intră în legătură cu foştii monahi de la Sihastru. În 1958 este arestat din nou şi condamnat la 8 luni închisoare pentru infracţiunea de „port ilegal de uniformă”. După eliberarea de la Periprava este urmărit de Securitate prin dosar deschis împotriva sa sub pseudonimul „Ierodiaconul”. Se întâlneşte cu foştii/ fostele monahi de la Sihastru şi monahii de la Vladimireşti, ocazii în care slujeşte Sfânta Liturghie sau Sfântul Maslu alături de ceilalţi ieromonahi. La 22 iunie 1960 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii Regiunii Galaţi. Este acuzat că, sub haina de monah pe care o purta ilegal, ar fi predicat împotriva regimului şi ar fi săvârşit slujbe clandestine. Prin Sentinţa nr. 230 din 19 august 1960 a Tribunalului Militar Constanţa, este condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte închisoarea de la Galaţi (1960), apoi lagărele de muncă de la Giurgeni (iunie 1961) şi Ostrov (iulie 1964). Este eliberat la 1 august 1964 de la Ostrov. La începutul anilor ‘70 este angajat ca muzeograf, apoi reprimit ca monah şi hirotonit ieromonah la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău. În 1990, va fi cel care va pune început bun la renaşterea Mănăstirii Măxineni, județul Brăila.