Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Închisorile părintelui Emilian Lăstun din Vâlcea

Închisorile părintelui Emilian Lăstun din Vâlcea

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 13 Feb, 2014

S-a născut la 11 august 1897 în familia învăţătorului Nicolae Lăstun din satul Meeni, comuna vâlceană Dăeşti. În 1904-1908 a urmat şcoala primară din satul natal, în 1908-1916 opt clase secundare la Râmnicu Vâlcea, iar în următorii trei ani Seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea. La 6 decembrie 1919 a fost hirotonit pe seama Mănăstirii Dintr-un Lemn, pentru ca în 1923 să fie numit la Parohia Popeşti-Dăeşti, unde a ridicat o biserică. Între 1927 şi 1931, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Pentru slujirea sa autentică şi activitatea neobosită pe câmpul misionar, părintele Lăstun era stimat de credincioşi. Tot el a condus un cămin cultural, care purta numele tatălui său, şi a întreţinut o cantină pentru elevii săraci. Deşi după 1949 se înscrisese în întovărăşirea agricolă, părintele Lăstun nu era bine văzut de autorităţile comuniste locale. Din cauza unor denunţuri mincinoase, cum că s-ar fi manifestat împotriva instituirii Consiliului provizoriu din Dăeşti, la 18 iulie 1952 a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. Prin tortură fizică şi psihică, anchetatorii de la Securitate l-au obligat pe părintele Lăstun să semneze interogatorii în care „recunoştea“ că ar fi fost membru al Mişcării legionare şi chiar şef de garnizoană în timpul guvernării din toamna lui 1940. Toate acuzaţiile făceau parte dintr-un scenariu al Securităţii menit să „demaşte politica criminală dusă de preoţii legionari“. În realitate, părintele Lăstun nu activase în Mişcarea legionară, iar în 1944, alături de preotul Ion Marina - viitorul patriarh Justinian -, aderase la aripa „democratică“ a PNŢ-Vâlcea, apoi devenise membru al „Frontului Plugarilor“. De asemenea, între 1949 şi 1951 fusese protopop de Băbeni, apoi de Lădeşti. Cu toate acestea, a primit o detenţie administrativă de 60 luni, cunoscând universul concentraţionar şi muncind la: Piteşti, Bucureşti-Ghencea, Peninsula-Valea Neagră (octombrie 1952-septembrie 1953) şi Poarta Albă. La 25 iunie 1954 a fost eliberat de la Poarta Albă. Părintele a revenit la parohia sa de suflet, însă pentru numai cinci ani. La 22 august 1959 a fost arestat din nou, anchetat sub acuzaţia că ar fi uneltit împotriva regimului, apoi, prin Sentinţa nr. 174/1960, condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 4 ani închisoare corecţională. Şi de această dată a primit o pedeapsă în baza unor declaraţii mincinoase, proba cu martori fiindu-i refuzată de instanţa comunistă. A trecut prin închisorile de la Jilava (noiembrie 1960), Botoşani (decembrie 1960) şi Aiud (septembrie 1962), de unde a fost eliberat la 20 august 1963. Cu greu a fost reintegrat în slujirea altarului, prin numirea la Parohia Piatra-sat, judeţul Olt, de unde în 1971 a ieşit la pensie. În 1985, părintele Emilian Lăstun a trecut la cele veşnice.