Închisorile preotului Constantin Ciocău

S-a născut la 15 ianuarie 1905, în familia unor oameni din localitatea gorjeană Săcelu. După obţinerea licenţei în Teologie, în anul 1929 a primit darul hirotoniei, apoi a fost numit paroh al Parohiei Mogoşani, din comuna Maghereşti, judeţul Gorj. Parohia avea 133 familii, respectiv 502 suflete, preotul fiind preşedintele căminului cultural. În perioada interbelică, Parohia Mogoşani ajuta cu hrană 15 elevi săraci. În plan politic, părintele Ciocău activează în „Liga contra cametei”, apoi în PNŢ-Lupu. La 6 octombrie 1940 se înscrie în Mişcarea legionară, ajungând chiar delegat pentru funcţia de şef de sector. Însă la 15 decembrie 1940 este exclus pentru neparticipare la marşuri şi manifestările organizate de Mişcare. Cu toate acestea, între 27 decembrie 1942 şi 27 ia­nua­rie 1943 este reţinut şi internat în lagărul pentru clericii con­si­deraţi legionari din Mănăstirea Tismana. Din cauza acestor antecedente politice, părintele Ciocău avea să intre în vizorul organelor de represiune comu­niste. Prima arestare se produce la 17 ianuarie 1949, când părintele Ciocău este trimis în ancheta Securităţii din Târgu Jiu. Câteva denunţuri îl făceau pe pă­rintele Ciocău „duşman al popo­rului”, deşi unii martori negau acuzaţiile. Potrivit decla­raţiei sale date la Securitate aflăm că, împreună cu mai mulţi consăteni, ar fi comentat cum un membru de partid furase, faţă de care părintele Ciocău ar fi afir­mat că „PMR-ul este un partid de canalii”. În al doilea denunţ erau reproduse afirmaţiile părin­telui făcute la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie 1949), anume că „necredincioşii nu cred în puterea aghiazmei”. În consecinţă, părintele a fost tri­mis în justiţie într-un lot de cinci inculpaţi. În ziua procesului, 24 martie 1949, locuitorii din Mogoşani înaintau o petiţie prin care cereau judecarea grabnică a părintelui, pentru dovedirea nevinovăţiei sale. Însuşi primarul trimisese o adresă către Ministerul Afacerilor Interne prin care certifica calitatea de bun cetăţean a părintelui Ciocău. Cu toate acestea, prin Sentinţa nr. 376 din 24 martie 1949 a Tribunalului Militar Craiova, părintele era condamnat la 4 luni închisoare corecţională, pentru delictul de „agitaţie publică”. A fost deţinut în penitenciarul din Craiova. Se pare că a fost eliberat în noiembrie 1949, revenind în parohie. Însă, pentru puţin timp, deoarece în mai 1951 este arestat din nou, pentru suspiciunea de legături cu „bandiţii din munţi”. Se pare că nu a fost condamnat, ci trimis în detenţie administrativă, mai întâi în penitenciarul Târgu Jiu, apoi la canal şi în coloniile de la Borzeşti şi Oneşti. A fost eliberat la 25 aprilie 1954. La întoarcerea în satul natal, părintele Ciocău a fost nevoit să se mute cu slujirea în parohia vecină, la Săcelu. Aici a slujit vreme de cinci ani, până la 4 iulie 1959, când a fost arestat din nou de Securitate. Prin declaraţiile unor lideri comunişti locali era acuzat că, după întoarcerea din detenţie, în 1954, preotul Ciocău constituise un cor format din credincioşi „cu simpatii legionare”. În fapt, organizaţia comunistă de tineret din localitate luase iniţiativa formării unui cor care, desigur, să interpreteze din repertoriul proletcultist. Pentru constituirea acestui cor a fost găsit preotul Ciocău, care se pare că i-a atras pe tineri în corul parohial, situaţie care, evident, nu a fost bine primită de autorităţi. Preotul Ciocău mai era acuzat că, pentru a-şi acoperi „acti­vi­tatea legionară subversivă”, intrase în gospodăria colectivă pomicolă, ajungând să ocupe chiar funcţia de preşedinte. De asemenea, fără să consulte adunarea generală a gospodăriei, ajutat şi de alţi cetăţeni, şi-ar fi cultivat parcelele în mod prioritar şi, desigur, în detrimentul celorlalţi membri colectivişti. Evident că astfel de acuzaţii nu erau decât reconfecţionări ale activităţii preotului Ciocău, după ce fusese arestat de Securitate. Prin Ordinul MAI nr. 10.052 din 20 iulie 1959 a fost trimis în lagăr de muncă pentru 72 de luni. A cunoscut lagărele de la Salcia (octombrie 1959) şi Periprava (1959), lucrând ca zidar. A fost eliberat la 6 mai 1964 de la Periprava. A reuşit să revină la altar, prin numirea la Parohia Caraula, judeţul Dolj (1964-1968), apoi la Blahniţa, comuna Săcelu, de unde s-a retras la 1 iulie 1975.