Iunie 1940: Răpirea Basarabiei şi rănirea României Mari

"În 1940 am avut tragedia prăbuşirii graniţelor din cauza unor oameni care nu vedeau realităţile sau se făceau că nu le văd. Deşi erau ameninţate de ani de zile, deşi aveau indicaţii pe plan diplomatic că ruşii ne vor trimite un ultimatum, totuşi nu s-au luat din vreme dispoziţii pentru evacuarea familiilor ofiţerilor şi funcţionarilor din Basarabia. Ba dimpotrivă, fostul ministru al apărării naţionale, generalul Ilcuş, a ameninţat cu sancţiunile cele mai grele pentru ofiţerii care încercau să-şi trimită familiile în ţară, pentru ca acum să-şi vadă liniştit de ferma lui de lângă Bucureşti. ş...ţ Acest lucru să nu se mai repete." Acestea erau cuvintele mareşalului Ion Antonescu într-o şedinţă de guvern din noiembrie 1943, în contextul pregătirii unei eventuale evacuări din Basarabia şi Bucovina. Se pune întrebarea dacă avea dreptate sau exprima o părere numai pentru a-şi justifica actele politico-militare? Aceasta a fost realitatea?

În alte intervenţii ale noastre de la "Memoria Bisericii" am arătat încercările făcute de regele Carol al II-lea de a îmbărbăta poporul de peste Prut în contextul începerii celui de-al Doilea Război Mondial. Suveranul ştia foarte bine că venea rândul României să fie sfâşiată prin hotărârile mai marilor Europei acelei vremi. A venit ziua de 28 iunie 1940, când România a fost nevoită ca, în numai câteva ore de la comunicarea ultimatumului sovietic, să cedeze cele două provincii româneşti. Dar cum s-a întâmplat acest dureros eveniment care a îngenuncheat România, aflăm din mărturiile a două preoţi basarabeni. Despre pribegia primului preot, Alexie Bârcă din Râşcanii Sorocei, aflăm din biografia sa: "Seara târziu, în 26 iunie 1940, un negustor evreu din Râşcani a venit să-l prevină pe părintele că la postul de radio Sofia se anunţase că Basarabia fusese cedată şi că a doua zi urma să fie ocupată de sovietici. Omul era comunist ilegalist şi-l ruga pe preot să se refugieze în România, pentru că văzuse o listă a primelor deportări ce urmau să se facă, listă pe care numele părintelui era al treilea. Stupefiat, părintele la început nu a vrut să creadă, dar binevoitorul a repetat: "Aveţi radio; la noi la Bucureşti nu s-a anunţat nimic. Încercaţi la ora 10 noaptea tot la Sofia. Eu v-am spus...".

În cursul nopţii, protoiereul, care fusese anunţat şi se hotărâse să se refugieze, i-a botezat fetiţa părintelui care avea numai o lună, apoi au pornit împreună pe drumul băjeniei. "Pe măsură ce se apropiau de Prut, se continuă în biografie, căruţele se înmulţeau, formând un convoi. Mergeau într-un singur sens, spre apus, nu se depăşeau, nu zoreau, trist convoi de băjeniţi. Se auzeau copitele lovind pământul bătut şi scâncete de copii. Când au ajuns la Prut, podul se mina pentru a fi aruncat în aer. Cu greu părintele l-a convins pe ţăran să-i treacă dincolo. După aceea, de pe mal, părintele cu mâna ridicată nu-l saluta pe surugiul de dincolo de râu, ci poate încerca să-i binecuvânteze pe cei lăsaţi în grija Domnului, pe bătrânii lui, pe tatăl şi pe mama lui, pe care nu avusese cum să-i anunţe că îi părăseşte pentru nu se ştie cât timp". Părintele şi ai săi renunţaseră la toată agoniseala lor, lăsând-o în casa pe care o părăsiseră".

În altă parte a Basarabiei, la Chişinău, în ziua de joi, 27 iunie, preotul cărturar Paul Mihail scria în jurnalul său: "Am avut o frumoasă întâlnire cu episcopul Efrem Enăchescu, căruia i-am dăruit un album de covoare vechi basarabene şi o monedă mare de argint... În beci şi subsolul casei avocatului Teodor Păduraru am dat de toată arhiva şi biblioteca învăţatului Ioan N. Halippa". Aşadar, spunem noi, nimic nu prevestea dezastrul ce urma să înceapă chiar a doua zi, după cum scria părintele Mihail: "E Vinerea Patimilor României Mari! Sfârşitu-s-a! Ceea ce generaţii întregi au luptat, au sângerat, au muncit s-a risipit, s-a distrus şi s-a năruit. Este oare de crezut aceasta, ca în câteva ceasuri să se prăbuşească o provincie, să se răpească milioane de oameni şi să se sfârşească o religie creştină de 2.000 de ani? Ce seară liniştită a fost aseară, nimic nu ştiam. Dimineaţa, 28 iunie, printr-o creştină venită la biserică, aflu că Rusia sovietică a cerut Basarabia şi că guvernul român, sub puterea forţei, a cedat Basarabia şi nordul Bucovinei". Astfel, în ajunul onomasticii sale, părintele Mihail a fost nevoit să părăsească Basarabia lui scumpă şi să se refugieze peste Prut. Aşadar, răpirea Basarabiei a fost rezultatul hotărârilor mai-marilor Europei, dar şi neputinţa conducătorilor pe care România îi avea la începutul anilor '40.