Maica Tatiana Răduleţ în temniţa comunistă

În rubrica noastră de la "Ziarul Lumina" adeseori am evocat încercările unor monahi în perioada comunistă. Alături de aceşti prigoniţi de dictatura atee au fost şi vieţuitoarele mult rugătoare în mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române, despre care în ultima vreme am găsit mai multe informaţii în arhivele fostei Securităţi. Una dintre vieţuitoarele persecutate de comunişti a fost maica Tatiana Răduleţ, stareţă a Mănăstirii Tismana. Aceasta era originară din Berivoii Mici, fostul judeţ Făgăraş, născută la 22 iulie 1921 într-o familie numeroasă, de oameni simpli şi credincioşi, care la botez a primit numele de Victoria. După terminarea şcolii primare din localitatea natală, este luată la Bucureşti şi crescută de o mătuşă, care avea un atelier de croitorie. Urmează şcoala de croitorie, la final primind calificativul de absolventă de liceu. A lucrat în atelierul rudei sale de la Bucureşti, până s-a hotărât să urmeze calea vieţuirii monahiceşti. A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, pentru ca în 1950 să se afle în tânăra obşte de la Tismana, iar doi ani mai târziu să ajungă stareţă. Aşezământul în care vieţuia abia trecuse de ameninţarea închiderii de către autorităţile comuniste. În vara lui 1948, Tismana cunoscuse o amplă percheziţie făcută de Siguranţa comunistă, pentru ca, la puţin timp, chiar stareţul Gherasim Iscu să fie arestat pentru susţinerea membrilor rezistenţei anticomuniste din Oltenia în frunte cu generalul Iancu Carlaonţ şi Radu Ciuceanu. În această situaţie, regimul a cerut închiderea Mănăstirii Tismana, mitropolitul Firmilian al Olteniei refuzând şi venind cu soluţia transformării acestui aşezământ în chinovie de maici. Aşa se face că, la începutul anului 1950, la Tismana se încropea o obşte cu maici aduse de la Bistriţa, Gura Motrului şi Gologanu. Totodată, în urma iniţiativei patriarhului Justinian de înfiinţare a cooperativelor monahale, în Mitropolia Olteniei s-a constituit cooperativa "Propăşirea", care aduna sub o singură conducere ateliere monahale de la Tismana, Polovragi, Strâmba-Jiu şi Gura Motrului. Fiecare mănăstire producea obiecte de uz casnic, la Tismana făcându-se bidinele şi perii din păr de porc. Evident că "ochiul vigilent al partidului" - Securitatea - urmărea îndeaproape întreaga activitate, atât spirituală, cât şi productivă. Atenţia Securităţii a culminat în jurul anului 1958 cu descoperirea colonelui Iulian Popovici la Mănăstirea Polovragi. Acesta era fugar şi condamnat deoarece în vremea războiului avusese funcţia de comandant al Jandarmeriei Odesa. În acest sens, existau bănuieli pe care Securitatea nu le putea verifica, însă această descoperire a pus pe jar organele de represiune. S-au efectuat percheziţii şi anchete în Săptămâna Patimilor din 1958 şi chiar în incinta mănăstirii, principalii acuzaţi fiind ieromonahul Veniamin Nicolae, preşedinte al cooperativei "Propăşirea", şi maica Nicodema Vasilache, secretara Mănăstirii Tismana. Însă pentru Securitate cei doi inculpaţi nu puteau fi singurii vinovaţi de această "conspiraţie legionară", mai ales că regimul se pregătea de aplicarea unui plan de limitare a personalului monahal din toate mănăstirile româneşti. Alături de aceştia, în iunie 1958, au fost arestaţi maica Tatiana Răduleţ şi alţi doi clerici basarabeni, "fugiţi de regimul sovietic". După îndelungi şi chinuitoare anchete, din care n-au lipsit acuzaţiile de "delapidare din fondurile cooperativei Propăşirea", "conspiraţie şi activitate legionară" şi multe altele, la 24 octombrie 1959, prin Sentinţa nr. 197, Tribunalul Militar Bucureşti o condamna pe maica Tatiana Răduleţ la 16 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". A cunoscut penitenciarele de la Craiova, Jilava şi Târgşor. În 1964 nu a fost eliberată alături de ceilalţi deţinuţi politici, ci şi-a continuat executarea pedepsei, până în 1972. Din cauza bătăilor şi umilinţelor la care fusese supusă, în închisoare a căpătat o boală de nervi. După o perioadă de vieţuire la Căldăruşani, în decembrie 1977 a reuşit să se întoarcă la mănăstirea de suflet, Tismana, de unde, la 24 februarie 1986, a trecut la cele veşnice.