Mănăstirea Călugăra din Caraş-Severin în perioada interbelică

Pe ruta ce duce de la Oraviţa spre Ciclova Montană din ţinutul Caraş-Severinului, apoi pe un drum spre munte, pelerinul se poate reculege în vechea Mănăstire Călugăra. Toponimul aşezământului monahal, Valea Călugărului, indică o tradiţie monahală de la un trăitor ce va fi vieţuit în acest loc izolat de tumultul urban din apropiere. Potrivit tradiţiei, mănăstirea îşi are începuturile în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, probabil în contextul frământărilor politico-militare pe care Banatul le-a cunoscut atunci când a trecut din stăpânirea otomană în cea habsburgică, iar pretenţiile confesionale latine îşi făceau tot mai simţită prezenţa. Astfel, un călugăr ortodox se va fi adăpostit într-una din peşterile de pe coastele Rolului, muntele care astăzi domină aşezarea monahicească. Un secol mai târziu, pe la 1830, un păstor de capre, pe nume Iancu Cârşoveanu, ar fi auzit prin aceste locuri mai multe cântări bisericeşti, pe care le-a considerat a fi o minune dumnezeiască. Locuitorii din împrejurimi au primit cu mare evlavie această minune, mergând să aşeze icoane pe copacii din locurile în care răsunau cântările dumnezeieşti. La 1859, aceste cântări răsunau mai ales din interiorul peşterii din apropiere. Tot de aici, credincioşii, care veneau frecvent în pelerinaj în acest loc, au observat un izvor care curgea din stâncă, în fapt indicând locul unei icoane a Maicii Domnului cu pruncul în braţe, diferite obiecte bisericeşti şi osemintele unui pustnic, adică altarul de rugăciune al călugărului care vieţuise cu un secol înainte. Credincioşii au luat icoana şi au depus-o în biserica din Oraviţa, însă după o zi au observat că aceasta dispăruse, pentru a fi redescoperită în stânca Rolului. Aşa a fost amenajată peştera ca un ales loc de rugăciune, pentru ca tânărul teolog Alexie Nedici, care mergea în pelerinaj în acest loc, să pornească colecta pentru ridicarea unei mănăstiri. În noaptea de 10 spre 11 iulie 1859, peştera a fost sfinţită ca loc de rugăciune de către preotul George Petrovici, împreună cu tânărul Nedici. Pentru că banii nu-i ajungeau decât pentru începerea lucrărilor de construcţie, Nedici a mers până la Viena, la baronul George Sina, de la care a primit un important sprijin financiar. Biserica Mănăstirii Călugăra a fost ridicată din piatră şi cărămidă, în formă de navă, cu cele trei încăperi specifice, cu un altar semicircular şi un turn-clopotniţă patrulater în stil baroc situat pe pronaos. Biserica a fost sfinţită la 1 octombrie 1869 de către episcopul Emilian Kengelat de Vârşeţ, primind hramul "Acoperământul Maicii Domnului". Chiliile au fost ridicate la 1862, iar în 1942 biserica a fost reno-vată şi pictată în stil bizantin de Nicolae Popovici, preot la Cacova. După terminarea acestor lucrări, mănăstirea a fost târnosită la 3 octombrie 1943 de către episcopul Veniamin Nistor al Caranse-beşului.