Mănăstirea Căluiu la începutul secolului al XX-lea

Luna august pentru istoria românilor este bogată în consemnări. Desigur, aproape oricine s-ar gândi la 23 august 1944, data în care România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Însă, în aceeaşi zi, dar cu 350 de ani înainte, voievodul Mihai Viteazul uimea creştinătatea europeană prin victoria asupra otomanilor de la Călugăreni. Tot în luna august, în anul 1601, Mihai Viteazul şi-a găsit sfârşitul pământesc pe câmpia de la Turda. Însă, pe lângă faptele de vitejie, Mihai Viteazul s-a remarcat ca un adevărat urmaş al basileilor, făcând danii importante către mănăstirile din ţara sa şi de la Muntele Athos.

Pentru milosteniile sale, Mihai Viteazul a fost pictat în naosul bisericii boiereşti de la Căluiu, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, care era ocrotitorul viteazului voievod. Această mănăstire ascunsă pe drumul ce porneşte din Balş, de pe calea ce duce de la Craiova spre Slatina, fusese începută de pe la 1515 de Vlad banul şi fraţii săi. Mai apoi, pe la 1588, boierii Buzeşti, acei fideli slujitori ai domnitorului Mihai Viteazul de mai târziu, au finalizat construcţia bisericii, i-au adăugat chilii şi toate cele necesare funcţionării unui aşezământ monahal. Se pare că biserica a fost construită cu meşteri de prin Ardeal, deoarece toate cele trei abside au câte o rozetă în partea superioară a zidăriei. Chiar dacă este o construcţie de mici proporţii, cu o turlă pe naos, biserica încântă pelerinul prin decoraţiunile în stilul muntenesc al secolului al XVI-lea şi prin pictura interioară din 1594 care, printre altele, reprezintă pe fraţii Buzeşti şi pe domnitorul Mihai Viteazul şi fratele său Petru Cercel. La începutul secolului al XX-lea, Comisia monumentelor istorice a declanşat un program de restaurare, care în 1908 s-a concretizat prin spălarea picturii. Tot în aceeaşi perioadă, Căluiul era schit care aparţinea de Episcopia Râmnicului, fiind condus de ieromonahul Ioachim Pâslariu, cu metania la Muntele Athos.