Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Mănăstirea Dobrovăţ de lângă Iaşi la 1900

Mănăstirea Dobrovăţ de lângă Iaşi la 1900

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 06 Ian, 2012

Aceasta este ultima ctitorie ştefaniană ridicată ca mănăstire pe locul unui mai vechi aşezământ monahal, de lemn, din secolul al XV-lea. Biserica a fost începută la 1503, dar sfântul voievod nu a mai apucat să o finalizeze, această misiune revenindu-i urmaşului său, Bogdan al III-lea. Lăcaşul a fost ridicat din piatră şi cărămidă, cu cele trei încăperi, plus gropniţa, aşa cum întâlnim la Mănăstirea Neamţ, şi fără turle. În vremea domnitorului Petru Rareş, biserica a fost zugrăvită în frescă, atât la interior, cât şi la exterior. Deoarece se afla în stare de ruină şi fără vieţuitori, la 1651, mănăstirea a fost închinată Mănăstirii Zografou de la Muntele Athos. Însă aşezarea ei în apropierea Iaşilor a constituit un neajuns, la fiecare năvălire străină fiind prădată de bunuri, cum a fost în 1658 la atacurile tătăreşti, în timpul războaielor turco-austriece-ruseşti din secolul al XVIII-lea sau în vremea Revoluţiei din 1821. Aşa se face că, la 1851, egumenul Acachie reface întreg aşezământul, prin spargerea bolţilor, biserica primind două turle de zid şi una de lemn, tencuită, în formă de bulb, sub influenţa arhitecturii ruseşti, după cum se poate vedea în fotografia de epocă. Prin aceste intervenţii, practic, biserica ştefaniană îşi pierdea arhitectura iniţială. După secularizare, aşezământul devine închisoare, după 1900 aici fiinţează un orfelinat de fete, mai apoi o şcoală de agricultură şi abia după 1930 se reface ca mănăstire, închisă în mod brutal de autorităţile comuniste în 1948.