Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla în primul deceniu comunist

Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla în primul deceniu comunist

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 03 Oct, 2011

Unul dintre aşezămintele monastice importante care funcţionează în Eparhia Bucureştilor este Mănăstirea Samurcăşeşti, din localitatea Ciorogârla, situată la vest de Capitală. Deşi are un trecut relativ scurt, acest aşezământ poartă o încărcătură istorică deosebită. În perioada comunistă a fost una din mănăstirile de suflet ale patriarhului Justinian, probabil pentru faptul că biserica mare este construită într-un stil muntenesc, specific sec. XVI-XVII, aşa cum multe se găsesc în Oltenia, ţinutul natal al vrednicului întâistătător român. După al Doilea Război Mondial, atunci când mănăstirea cunoscuse refacerea din temelie a bisericii, dar şi găzduirea pentru o scurtă perioadă de timp a moaştelor Sf. Cuvioase Parascheva, patriarhul Justinian s-a hotărât să refacă întregul aşezământ. A rezidit chiliile, a reînfiinţat atelierele, a refăcut clopotniţele, a revigorat obştea rugătoarelor, a făcut din Mănăstirea Samurcăşeşti o veritabilă fortăreaţă de spiritualitate şi hărnicie. Potrivit documentelor de arhivă, în 1951, mănăstirea avea o obşte de 69 de maici, 15 ha de pământ arabil, pădure şi grădini, două ateliere meşteşugăreşti de covoare, întreg aşezământul întreţinându-se cu un buget propriu de două ori mai mare faţă de ce primea de la Ministerul Cultelor. De asemenea, după 1950 aici a funcţionat o şcoală monahală pentru vieţuitoarele din mănăstirile împrejmuitoare. Purtarea de grijă a patriarhului Justinian s-a făcut simţită mai ales în perioada excluderilor abuzive din monahism făcute la presiunile Departamentului cultelor în 1958-1960. Pentru a salva chinovia de la Ciorogârla, patriarhul Justinian a mai înfiinţat, cu de la sine putere, fără recunoaşterea departamentului, un atelier în care să muncească toate vieţuitoarele, nemaiexistând astfel motive pentru excluderea lor. La praznicul Cuvioasei Parascheva din anul 1960, aflat la această mănăstire, patriarhul Justinian afirma: "Când în ţară nu va mai rămâne nici o mănăstire, atunci voi desfiinţa şi eu Ciorogârla şi Ghighiu. Aceste două mănăstiri trebuie să rămână în fiinţă. Trebuie să avem şi aici câteva mănăstiri frumoase, bine organizate, ca să am ce arăta şi eu străinilor când ne vizitează ţara". Astfel, Mănăstirea Ciorogârla a fost salvată de la desfiinţarea cerută de autorităţile comuniste.