În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Mănăstirea suceveană Slatina la începutul anilor '50
La sfârşitul anului 1950, Securitatea suceveană intrase în alertă. Organele comuniste de represiune începeau să se confrunte cu o "problemă" care nici nu anticipau că abia un deceniu mai târziu aveau să o lichideze. Noua "problemă" a Securităţii era fenomenul duhovnicesc din mănăstirea voievodală a lui Alexandru Lăpuşneanu. Obştea celor 30 de vieţuitori, în frunte cu arhimandritul Cleopa Ilie, care urma rânduiala studită în rugăciune necontenită, post aspru şi ascultare necondiţionată, reprezenta noul model spiritual pentru creştinii însetaţi după izvorul de credinţă. Slatina era noua academie duhovnicească a Moldovei. În documentele de arhivă se găsesc consemnările agenţilor Securităţii în cele mai mici detalii cu privire la amploarea pelerinajelor care se desfăşurau pe drumul ce şerpuieşte spre mănăstirea medievală, cum numeroşi credincioşi participau la înălţătoarele slujbe, acatiste, taine şi spovedanii săvârşite de îmbunătăţiţii călugări precum Cleopa Ilie sau Paisie Olaru. Despre părintele Paisie se arăta cum după 5 zile de spovedanie continuă a fost nevoit "să fugă pe geam", deoarece nu mai rezista. De asemenea, chiar potrivnicii Bisericii erau mişcaţi de profunzimea spirituală de la Slatina, în documente consemnându-se cum "toţi comuniştii, miliţia cu soţiile, au depus pomelnice ca să se pocăiască", iar "şeful postului din Drăceni a dat vaca mănăstirii". Faima vieţii duhovniceşti din această chinovie ajunsese atât de departe, încât era vizitată de pelerini din Bucureşti, precum "ingineri, doctori, avocaţi, care servesc chiar la masa de obşte. Vin chiar evrei care dau chiar pomelnice. Evreii din Tg. Neamţ vin la Cleopa". În scurt timp, autorităţile de represiune au trecut la intimidări prin percheziţii în întreaga mănăstire şi arestări, părintele Cleopa fiind nevoit să se retragă în munţi. Fenomenul duhovnicesc a continuat, însă, la o scară mai mică, după 1956 fiind reiniţiat de ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, egumenul de la Rarău.