Mănăstirea vâlceană Surpatele în perioada interbelică

Pe drumul ce duce de la Râmnicu Vâlcea spre Drăgăşani, apoi în dreapta de la Băbeni, de-a lungul râului Bistriţa şi în dreptul localităţii Frânceşti, pelerinul poate cerceta istorica Mănăstire Surpatele. Ca alte aşezăminte din ţinutul nordic al Olteniei, Surpatele îşi are începuturile la boierii olteni Buzeşti din vremea Sfântului Neagoe Basarab. La începutul sec. al XVIII-lea, în vremea unui alt sfânt voievod, Constantin Brâncoveanu, Doamna Maria Brâncoveanu purcede la refacerea totală a mănăstirii, pe care o găsise "stricată şi surpată". Între 1703-1706, zideşte o frumoasă biserică, cu hramul "Sfânta Treime", în formă de cruce, cu cele trei încăperi, altar, naos supralărgit şi încununat de o semeaţă turlă şi un pronaos despărţit de un masiv zid. Intrarea în biserică a fost precedată de un pridvor deschis, format din opt coloane. În partea exterioară, biserica este de o simplitate exemplară, specifică artei brâncoveneşti, dar interiorul este de o strălucire aparte, care reflectă amprenta voievodală a ctitoriei. Doamna Maria a purtat o grijă deosebită atunci când a împodobit interiorul prin candelabre, candele şi o catapeteasmă de o rară frumuseţe, sculptată în lemn de tei, ca o dantelă îngrijit poleită cu aur. Autorul acestei piese de artă brâncovenească este Filip Tâmplarul, care şi-a lăsat semnătura pe uşa de intrare a bisericii. Ispravnic la ridicarea acestui lăcaş a fost arhimandritul Ioan de la Mănăstirea voievodală Hurezi. De altel, în următorii ani, biserica a fost pictată de ucenicii şcolii de pictură din mănăstirea zidită de sfântul voievod ca necropolă. După acest moment, Mănăstirea Surpatele a continuat să funcţioneze, dezvoltându-se mai ales cultural şi economic. Scriitorul şi muzicologul Anton Pann, care vieţuia la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din apropiere, venea adesea la Surpatele pentru a lucra la traduceri de pe manuscrise religioase. Tot la Surpatele, maicile lucrau în atelierele meşteşugăreşti. Această prosperitate a durat până spre mijlocul sec. al XIX-lea. Mai apoi, la 1864 Mănăstirii Surpatele i s-au confiscat proprietăţile funciare pe care le deţinea de la Maria Brâncoveanu. Acest act a condus la ruinarea Mănăstirii Surpatele, maicile încercând să supravieţuiască din puţinul obţinut prin munca prestată în ateliere. Această situaţie a durat până în 1872, când la pericolul iminent al prăbuşirii clădirilor anexe, din cauza surpării solului, maicile au fost nevoite să se refugieze în alte aşezăminte, precum Dintr-un Lemn, Hurezi şi Ţigăneşti (Ilfov). Aşezământul a devenit lăcaş care servea cimitirului parohial. În 1927, la iniţiativa episcopului Vartolomeu Stănescu, Comisiunea Monumentelor Istorice a purces la refacerea monumentului. Treptat s-a înfiripat o comunitate de 17 măicuţe venite de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele redevenind un aşezământ de rugăciune. De asemenea, a fost reînviată tradiţia activităţii în atelierele de ţesut, fiind printre puţinele mănăstiri din România cu astfel de preocupări.