Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Martirizarea părintelui Mihai Enescu în închisoarea comunistă

Martirizarea părintelui Mihai Enescu în închisoarea comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 10 Apr, 2014

Un slujitor ortodox rămas în conştiinţa credincioşilor musceleni este părintele Mihai Enescu. Acesta s-a născut la 7 februarie 1903, în localitatea Bughea de Jos, judeţul Muscel. După absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, în 1924, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Din cauza greutăţilor materiale nu reuşeşte să urmeze decât un an şi jumătate. Se întoarce în locurile natale, se căsătoreşte, pentru ca la 21 decembrie 1930 să fie hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Nicolae“ din Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Muscel, de către arhiereul Platon Ciosu în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Slujeşte vreme de doi ani, pentru a se muta la Parohia Valea Româneştilor din Câmpulung Muscel. Un an mai târziu se angrenează în lupta politică iniţiată de Mişcarea Legionară care proclama deviza „România creştină“. Pentru aşa-zisă participare la rebeliunea legionară, la 15 februarie 1941 este condamnat de Tribunalul Militar Craiova la cinci luni închisoare corecţională. Întors între parohienii săi, preotul Enescu înţelege eşecul luptei politice şi caută să se implice numai în slujirea altarului. Pentru trecutul său politic este urmărit permanent, arestat, internat de mai multe ori în lagăre şi anchetat, deşi nu mai activa în nici un fel. Este apreciat de credincioşi, după cum se consemna în notele Securităţii din 1951: „Se bucură într-o oarecare măsură de încredere în rândul maselor, deoarece depune activitate religioasă, însă aduce şi greutăţi organelor administrative. Nu priveşte cu ochi buni regimul nostru democrat şi măsurile luate de guvern“. Din aceste motive şi, se pare, pentru suspiciunea de relaţii cu membrii grupului de rezistenţă anticomunistă „Arnăuţoiu“, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952, părintele Enescu este arestat. După o anchetă sumară la Securitatea din Piteşti, la 30 iunie 1952 primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni. Este trimis la muncă forţată la Capu Midia (1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (septembrie 1953). La eliberare este din nou anchetat la Piteşti, mai apoi, prin Sentinţa nr. 2634 din 24 decembrie 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. În februarie 1955 este trimis la penitenciarul Gherla, iar din iulie acelaşi an, la Aiud. Este torturat fizic şi psihic în anchete şi pedepse cu izolarea, încât, la începerea reeducării orchestrate de colonelul Crăciun, părintele Enescu, practic, devenise o umbră de om. De altfel, chiar colonelul Crăciun încearcă să-l instrumenteze împotriva altor deţinuţi. În schimb, părintele Enescu a preferat să fie trimis în izolator, uneori manifestând comportamente psihice anormale. La puţin timp, trupul său a cedat. Conform certificatului medical, părintele Mihai Enescu a murit la 22 iunie 1959, orele 20:00, în închisoarea Aiud, cu diagnosticul „insuficienţă cardio-pulmonară acută, bronhopneumonie, psihoză“.