Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide (III)

Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: confesiunea lui Ioan Ianolide (III)

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 14 Oct, 2015

După ancheta de la Securitate, Ioan Ianolide a fost trimis în justiție. Alături de Constantin Voicescu, Ianolide a fost considerat vârf de lot, în fruntea celor 30 de inculpați. În depoziția de la proces, din 19 august 1959, Ianolide spunea: „În 1950-1953 am stat la Tg. Ocna. Aici, singurul meu prieten cu adevărat mi-a fost Gafencu Valeriu. Ceilalți deținuți au fost egali în fața mea, indiferent de apartenența politică. Știu că Gafencu Valeriu a părăsit linia politică și s-a dedicat celei religioase. A făcut aceste principii și poezii. Neg că ar exista asemănare între principiile lui Gafencu și principiile legionare. Principiile lui Gafencu întruchipează Biserica creștină. Eu am discutat problema creștină cu toți deținuții. Nu a existat deținut cu care să nu fi discutat probleme creștine, respectiv principii creștine. Cred că m-aș fi preoțit și eu dacă aș fi fost vreodată liber. Gafencu Valeriu spunea că ar vrea să se călugărească. Discutând aceste chestiuni, poate atât eu, cât și Gafencu am fost auziți de alții”.

La 28 august 1959, Tribunalul Militar București dădea Sentința nr. 844, prin care Ioan Ianolide era condamnat la 25 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică.

El a aflat de condamnare la 30 septembrie 1959, pe patul spitalului Văcărești. Tot acum a formulat cerea de recurs, din care cităm: „La Tg. Ocna a fost cea mai tragică existență: boală, moarte, temniță și teroarea reeducării. Am ajutat și am discutat cu aceeași dragoste cu evrei, unguri, bulgari, țărăniști, comuniști ori legionari. Am fost pe poziție creștină. Am respectat legile, dar mie nu mi s-au respectat legile și mi-am distrus viața în temniță. Principiile lui Valeriu au caracter strict spiritual, bisericesc-ortodox și nepolitic. Ele se confundă cu înseși principiile structurale ale creștinismului. Cine poate condamna îndemnul spre realizarea unei armonii universale prin dragoste și prin desăvârșirea spirituală a omului? Aceasta reprezintă aceste principii! Am îndemnat și am fost exemplu de legalitate tot timpul. Cer să nu loviți Adevărul și Dreptatea, căci eu pot să mor, dar ele nu. Pentru mine viața nu mai are nici o chemare, căci s-a rupt și ultima legătură ce o păstrăm cu viața, dar vă cer să faceți dreptate. S-au eliberat din temnițe marii criminali, criminalii de război, comandanții legionari și eu continui să fiu deținut și să asist zi de zi cum mor. Sunt înfiorat de trist nu că sufăr și mor, ci pentru ceea ce mi-au oferit mie oamenii pe care i-am iubit, i-am iubit mai mult decât pe mine însumi”.

În continuare, Ianolide cerea „casarea sentinței ori retrimiterea spre judecare la tribunal, având în vedere că: nu există organizare contrarevoluționară, ci viață de penitenciar; nu există inițierea nici unei acțiuni contrarevoluționare, ci numai discuții întâmplătoare cu caracter spiritual; aceste principii creștine respectă legile din stat; pe baza acestor principii creștine nu se poate organiza decât Biserica, prin clerul haric, așa că nu poate fi vorba de altă organizare”.

Recursul a fost respins, iar pentru Ianolide a urmat calvarul golgotei românești. A fost deținut la Gherla, Jilava, iar de la 29 august 1960 la Aiud, acolo unde reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun se afla în plină desfășurare. Aici a refuzat reeducarea, potrivit adeverinței-caracterizare: „Începând din 1962 a fost antrenat în munca cultural-educativă, unde de la început s-a postat pe o poziție net dușmănoasă muncii culturale. Și în prezent se menține pe aceeași poziție de rezervă și refractară, cu influență negativă în rândul deținuților. Nu este folosit la munci”. Într-o altă caracterizare de la Aiud, datată 15 iulie 1964, se arăta că Ianolide „a fost pedepsit cu 23 zile izolare, pentru stabiliri de legături, încălcarea programului, obiecte interzise. Este un element înrăit, fanatic și recalcitrant”. A fost eliberat la 31 iulie 1964, nescăpând nici în libertate de urmărirea atentă a Securității. (Va urma)