Mărturii de spiritualitate creștină în temnița comunistă: convertirea unui ateu

Activitatea duhovnicească a preoților în penitenciarul tebeciștilor de la Târgu Ocna a reprezentat una dintre dimensiunile rezistenței atât în fața reeducării orchestrate din umbră de responsabili ai Securității, cât și de păstrare a demnității în fața opresorului comunist.

Unul dintre acești preoți a fost Viorel Todea din Arieșeni-Alba, despre care am vorbit și în alte ediții din postura de duhovnic al lui Valeriu Gafencu, de mângâietor al muribunzilor din camera nr. 4 de la Tg. Ocna și ca preotul care l-a botezat pe pastorul luteran Richard Wurmbrand.

Tot pe preotul Todea îl găsim în ipostaza convertirii unui ateu. Și nu a oricui, ci a unui militant social-democrat, ateu convins, Gheorghe Ene Filipescu, de altfel un politician respectabil în România de până la 1948 (fiica sa, Cornelia, a fost soția scriitorului Dinu Pillat). Gh. E. Filipescu militase alături de Constantin Titel Petrescu pentru o Românie social-democrată. De aceea, la congresul din februarie 1948, pentru că alături de Titel Petrescu refuzase să intre în noul Partid Muncitoresc Român (rezultat din absorbirea PSD de către PCR), în 1949 Filipescu a fost arestat și condamnat în ianuarie 1952 la 15 ani de temniță grea, sub infracțiunea de „crimă de înaltă trădare”. În timpul detenției de la Jilava a contractat TBC-ul, pentru care a fost mutat la penitenciarul-spital Văcărești (iunie 1951), apoi la Târgu Ocna (din 17 februarie 1952). Când ajunsese la Târgu Ocna, Filipescu se afla într-o stare avansată a bolii, fiind introdus direct în camera 4, cea a muribunzilor. Sosise acolo cu o zi înaintea decesului lui Valeriu Gafencu. Probabil va fi auzit de modelul de viețuire creștină, de altfel de notorietate în rândurile tebeciștilor, și va fi beneficiat de îngrijirea medicilor și deținuților care se dedicau în veritabile acte de filantropie creștină. Probabil că acestea au fost motivele care l-au convins că în fața morții căutarea ajutorului divin este singura cale pentru dobândirea vieții veșnice.

Aflat în ultima fază a bolii în camera muribunzilor de la Târgu Ocna, Gh. Filipescu avea să fie asistat spiritual de către neobositul preot Viorel Todea. Despre ultimele clipe din viața militantului social-democrat găsim în „Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt, conform mărturiei date de însuși preotul Todea în penitenciarul Gherla (a doua detenție): „La Târgu Ocna, spital TBC al deținuților politici până în 1956, Filipescu își proclamase convingerile socialiste și atee într-o cameră de tineret legionar. (…) I-a fost din ce în ce mai rău - boala evolua repede - și a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte. (…) Înainte de a-și da sufletul - cu greu, fiindcă orice respirație ajunsese spasm -, Filipescu l-a îmbrățișat pe cel care îndeosebi i se devotase, apoi pe toți ceilalți, s-a putut spovedi părintelui Todea și s-a stins împărtășit. După câteva săptămâni a încetat din viață și băiatul care-l îngrijise filial”.

Gh. Filipescu a murit la 21 august 1952. Interesant este că R. Wurmbrand îl descrie nu neapărat ca pe un credincios în fața morții, ci ca unul care Îl considera pe Iisus Hristos „ca pe cea mai importantă ființă omenească, dar nu mă pot gândi la El ca la un Dumnezeu”. De asemenea, Wurmbrand susține: „Ultimele cuvinte mi le-a spus mie”, eludând astfel rolul preotului Todea. De altfel, Wurmbrand plasează decesul lui Filipescu atunci când „abatele Iscu de la Tismana” încă mai trăia, deși știm că fostul stareț decedase la 26 decembrie 1951.