Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: Spovedania la Târgu Ocna

Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: Spovedania la Târgu Ocna

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 05 Oct, 2015

Dincolo de multele neconcordanţe pe care le face în cartea sa, „Cu Dumnezeu în subterană”, Richard Wurmbrand ne oferă o mărturie de nepreţuit despre destinul deţinuţilor din penitenciarul tuberculoşilor de la Târgu Ocna. El spune: „S-a petrecut un fapt remarcabil: nici unul nu a murit ateu […] Mulţi veniseră în camera 4 ca necredincioşi convinşi. Am văzut întotdeauna necredinţa lor prăbuşindu-se în faţa morţii […] E uşor să fii ateu în împrejurări plăcute. O convingere fermă rezistă unor presiuni enorme; nu am văzut ca ateismul să reziste în faţa morţii”.
Aceste bucurii spirituale s-au realizat mai ales datorită preoţilor care au înţeles că misiunea lor este mai presus de orice. Printre aceşti clerici a fost părintele Viorel Todea, care în aprilie 1951 - august 1952 avea să fie cunoscut de către George Georgescu, un tânăr trecut prin cumplita reeducare de la Piteşti şi care în ancheta Securităţii din martie 1959 rememora: „Într-o zi, Paven Justin a început să mă lămurească asupra importanţei spovedaniei şi auzind că nu mă spovedisem de multă vreme mi-a recomandat să merg la preotul Todea Viorel să mă spovedesc. În urma acestui fapt m-am prezentat la Todea Viorel şi l-am rugat să mă spovedească. La cererea mea mi-a dat relaţii despre ce este o spovedanie şi cum se procedează în mod concret. Mi-a spus că prin spovedanie se înţelege mărturisirea în faţa unui preot a tuturor păcatelor făcute în cursul vieţii, pentru iertarea lor. Ascunderea unui singur păcat, mi-a spus că ar atrage după sine anularea iertării celorlalte mărturisiri. La întrebarea mea ce este considerat un păcat, mi-a răspuns că sunt toate faptele ce contravin Decalogului. Necunoscându-l, l-am rugat să mi-l spună, pentru a-l învăţa. Astfel, învăţându-l şi făcând legătura între faptele mele şi el, am stabilit «păcatele» săvârşite, iar după câteva zile i le-am spus lui Todea Viorel. Spovedania aceasta în faţa lui Todea Viorel am făcut-o plimbându-ne prin curtea penitenciarului. La sfârşit Todea mi-a recomandat să respect cele «10 porunci» în viitor şi să mă spovedesc cu regularitate.

Întrebare: Ce ţi-a mai cerut Todea Viorel?

Răspuns: Nu reţin ca Todea să-mi fi cerut şi alte lucruri în afară de cele arătate mai sus.

Întrebare: Vorbeşte mai departe!

Răspuns: În urma discuţiilor avute cu Paven Justin şi a recomandărilor făcute de Todea Viorel, cunoscând că legionarul Radu Trifan ştia pe dinafară texte din Biblie, l-am rugat să-mi scrie şi mie pe săpun unele din ele. Mi-a scris în câteva rânduri câteva texte pe care le-am învăţat pentru moment, iar ulterior, părându-mi-se grele, am renunţat să le mai învăţ”.

Din acest motiv, părintele Todea avea să fie anchetat la 28 august 1959, el afirmând: „După ce deţinutul respectiv venea şi mă întreba dacă voiesc să-l spovedesc, eu îi spuneam că sunt de acord şi mai spuneam că nu ştiu dacă această spovedanie este valabilă, deoarece nu întruneşte condiţiile necesare pe care le-am învăţat eu în cadrul teologiei. Când mă simţeam mai bine, deţinutul ori venea la mine la pat, ori ieşeam afară şi îl spovedeam în felul următor: De prima dată spuneam câteva rugăciuni, după care deţinutul respectiv expunea diferite întâmplări din viaţa lui socotite ca păcate. Apoi, îl mai întrebam despre unele probleme pe care le credeam că le omisese el, la care dădea răspunsuri. Pe urmă, îl întrebam dacă se căieşte pentru păcatele făcute; el răspundea afirmativ şi atunci pe baza Scripturii îl asiguram că Dumnezeu îl iartă, cu condiţia să nu mai greşească; eventual îl sfătuiam cum să evite comiterea unor păcate. La urmă, dacă era mai sănătos, îl întrebam dacă a dat ajutor pentru cei mai grav bolnavi prin porţia lui de mâncare sau spălatul rufelor. La fel, îl sfătuiam să se comporte frumos. [..] Cu aceasta se încheia spovedania”.

Astfel de activităţi bisericeşti au fost etichetate de Securitate ca fapte „mistico-legionare” şi încadrate la infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”, în 1960, părintele Todea primind o condamnare de 17 ani de muncă silnică. (Va urma)