În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Mărturii despre duhovnicul Dometie Manolache de la Râmeţ
„Pagini de şi despre Părintele Dometie de la Râmeţ“ se intitulează volumul publicat de Editura „Lumea Credinţei“ în anul 2007. Cartea este un mănunchi alcătuit din predania lăsată de părintele Dometie Manolache, cuvinte de învăţătură la unele praznice bisericeşti, un pachet epistolar din perioada 1949-1957, poezii ale acestuia şi altele dedicate lui, dar mai ales mărturii ale contemporanilor, ale ucenicilor şi ale celor care, datorită lui, au cunoscut calea spre adevărul de credinţă. Acest demers este o iniţiativă salutară şi necesară pentru a înţelege personalitatea duhovnicească, dar mai ales viaţa părintelui Dometie Manolache, care trebuie luată ca model. Încă de la început editorul ţine să ne enunţe că la demersul său au participat fratele marelui duhovnic, părintele Mihai Manolache, din Braşov, şi sora sa Eudoxia Manolache, de la Mănăstirea Râmeţ, „care s-au ostenit de-a lungul vremii să cinstească memoria marelui duhovnic şi să-i răspândească învăţătura, dând şi culegând mărturii“. Din predania părintelui Dometie ne-a atras dictonul „Ora et labora!“ (Roagă-te şi munceşte), desprins din rânduielile Sfântului Vasile cel Mare, principiu care şi-a pus amprenta asupra monahismului românesc atât de încercat de marile provocări venite dinspre ofensiva secularismului ateu. Alături de principiile de bază ale trăirii ascetice, castitate, ascultare, sărăcie, post şi rugăciune, în acest capitol duhovnicul Dometie ne vorbeşte despre „votul neagoniselii sau al sărăciei de bunăvoie“, ca un dar care îi este dat călugărului să împartă ce are cu ceilalţi fraţi de rugăciune. Apoi, părintele Dometie ne rosteşte despre duşmanii călugărului, ca ispite ale trăitorului din cetatea rugăciunii, adică trupul, lumea şi diavolul; despre disciplina monahicească atât din Răsărit, cât şi din Apus; despre călugăria mistic-contemplativă şi meşteşugurile călugăreşti, ca o completare la programul duhovnicesc al oricărui vieţuitor de mănăstire. În fapt, acestea sunt lecţii ale părintelui Dometie Manolache ţinute în anii '50 la şcolile monahale de la mănăstirile Răteşti şi Ciolanu. Volumul la care facem referire continuă cu cinci cuvinte ţinute către ucenici şi epistolarul monahal, care îl introduce şi mai mult pe cititor în atmosfera traiului monahal, acolo unde Dumnezeu i-a îndrumat paşii părintelui Dometie, în locuri precum mănăstirile Prislop, Ciolanu şi Răteşti, Episcopia Buzăului sau Piatra Fântânele. Una din aceste scrieri, din 30 decembrie 1949, către cei de acasă, ne-a atras atenţia prin smerenia, dăruirea pentru credinţă şi curajul de care părintele Dometie dădea dovadă pe când se afla în Mănăstirea Prislop, locul în care a intrat în viaţa monahicească: „Pe scara care urc eu acum au mai urcat mulţi înaintaşi ai noştri, ce s-au pierdut în negura vremurilor, precum şi noi în curând ne vom trece şi vom fi pământ şi cenuşă, aşa după cum ne spune atât de frumos cântarea ce atât de deseori o auzim. De aceea se cade ca să ne pregătim duhovniceşte casa sufletului, spre a putea câştiga mântuirea şi viaţa veşnică. Să cugetăm mai mult la ziua morţii, când va trebui să părăsim cu toţii acest cort stricăcios şi pieritor - trupul - şi să ne înălţăm mintea şi inima la cele ce vor să fie după moarte. Să căutăm a nu mai urma trupului, ci duhului, căci cel ce urmează trupului, cele trupeşte gândeşte, iar cel ce urmează duhului, se gândeşte la cele duhovniceşti“.
În capitolul dedicat mărturiilor şi evocărilor despre părintele Dometie figurează amintiri semnate de nume precum: Înaltpreasfinţitul Serafim Joantă, poetul Ioan Alexandru, părintele Ioan Rămureanu, arhimandritul Serafim Popescu, Lidia Ionescu Stăniloae sau părintele Vasile Gordon. Acest volum este o invitaţie pentru a cunoaşte şi a înţelege un duhovnic pe care monahismul românesc l-a avut într-o perioadă de mari provocări venite dinspre opresiunea ateist-comunistă, un slujitor autentic al Bisericii şi neamului românesc.