Mărturisitorul Gheorghe Jimboiu în temniţa comunistă

Un alt mărturisitor ortodox sub persecuţia comunistă a fost Gheorghe Jimboiu. Acesta s-a născut la 18 octombrie 1921, în casa unor oameni simpli din localitatea Vela, judeţul Dolj. A rămas orfan de mic, fiind crescut de mama sa, care a refuzat să se mai căsătorească, cu multe greutăţi materiale, dar cu nădejde în Dumnezeu. După şcoala primară din satul natal, a urmat Liceul comercial de băieţi din Caracal. În clasa a VIII-a de liceu, în timpul guvernării legionare, tânărul Jimboiu intră în „Frăţiile de Cruce“, activând până la interzicerea Mişcării legionare, ianuarie 1941. Tot în această perioadă are preocupări literare, împreună cu mai mulţi colegi publicând câteva numere din revista „Prietenia Literară“. Pentru a-şi continua studiile, munceşte ca secretar al şcolii şi face meditaţii. La 5 septembrie 1941, în timpul examenelor pentru bacalaureat, este arestat, alături de câţiva colegi, pe motiv că ar continua activitatea legionară. La percheziţia din camera în care locuia cu chirie i s-au găsit câteva tipărituri din vremea guvernării legionare, care nu îi aparţineau. Apartenenţa la FDC în timpul guvernării legionare şi trimiterea unei scrisori de către tânărul Jimboiu unui prieten, pentru Siguranţă, constituiau motive bune de a trece la măsuri represive. La 18 decembrie 1941, prin Sentinţa nr. 1468 a Curţii Marţiale Craiova, este condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „constituire de asociaţiune clandestină“. Ca urmare a intervenţiei mamei sale la Maria Antonescu (mai 1942), Gheorghe Jimboiu este trimis pe frontul de est, în Regimentul 26 Dorobanţi Craiova. După doi ani este demobilizat şi chiar eliberat. Reuşeşte să-şi susţină bacalaureatul, pentru ca după aceea să se înscrie la Academia Comercială din Braşov. Din cauza greutăţilor materiale, munceşte ca pedagog la Liceul „Ion Meşota“, contabil la un restaurant şi chiar vânzător în piaţă, numai pentru a-şi finaliza studiile. Activează în plan cultural, ca membru în Societatea academică „Andrei Mureşanu“ a studenţilor din Academia comercială. Este desemnat delegat al anului III şi ajunge chiar secretarul comitetului de conducere al societăţii, apoi propus ca vicepreşedinte. În 1947, societatea este absorbită de Uniunea Naţională a Studenţilor din România, organizaţie pro-comunistă. Deoarece societatea activase mult în plan cultural, astfel încât UNSR să nu se poată impună, foştii membri erau văzuţi ca duşmani ai regimului comunist. Aşadar, în mai 1948 au început arestările. Gheorghe Jimboiu a fost arestat la 10 august, sub acuzaţia de activitate în corpul studenţesc legionar din Braşov, şi încadrat într-un lot de 18 inculpaţi. În această înscenare a Securităţii, Jimboiu era considerat succesor la conducerea studenţească legionară. Jimboiu nu a recunoscut nimic, nici în anchetă, urmată de spitalizare, nici la proces. La 21 februarie 1949, prin Sentinţa nr. 25 a Tribunalului Militar Craiova, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A fost purtat aproape prin tot universul concentraţionar comunist: Braşov, Văcăreşti, Tg. Ocna, Craiova, Peninsula, Jilava, Caransebeş, Gherla, Oradea, Codlea şi Aiud. În închisoare a fost model de trăire creştină, numeroasele lucrări de memorialistică aducând mărturie în acest sens. Ianolide spunea despre el: „Rostea zilnic, pe lângă rugăciunile obişnuite, de cincizeci de ori Psalmul 50, dedicându-l de fiecare dată unui om sau unei cauze. Se ruga uneori în pat, alteori la plimbare, numai să fie liniştit. Era senin şi evident desprins de cele lumeşti. Credea nelimitat. Izvorau din el curăţenie şi înţelepciune, bunătate şi severitate, pace, dar şi luptă, certitudine şi neobosită căutare. Înseta după apele cele mai adânci ale vieţii lăuntrice. Când a aflat de Rugăciunea minţii, a început s-o practice, înlocuind treptat Psalmul 50. Înainta repede şi intens. În curând a ajuns să o rostească în inimă. Simţea un plâns răcoritor curgând înăuntru. Vedea lumina lăuntrică“. Pentru comportamentul său, Jimboiu a fost pedepsit de nenumărate ori. Şi-a dat viaţa pentru credinţă la 27 mai 1963, în Penitenciarul Aiud.