Mărturisitorul Ioan Ianolide în temniţa comunistă

Unul dintre apropiaţii lui Valeriu Gafencu în temniţa de la Aiud, mai apoi în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, a fost Ioan Ianolide, cunoscut astăzi prin cartea sa „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“. Totuşi, lucrarea sa oferă puţine repere biografice, care pot fi găsite în dosarele întocmite împotriva sa de Securitate. Ioan Ianolide s-a născut la 27 ianuarie 1919, în familia unui aromân înstărit din Dobroteşti, jud. Teleorman. Având o situaţie materială bună, părinţii l-au trimis să studieze Dreptul la Bucureşti. În 1937 intră în Frăţiile de Cruce, însă, după interzicerea partidelor politice de către regimul carlist, Ianolide nu mai activează. Îşi reia activitatea politică pentru puţin timp, până la rebeliunea legionară. La 19 octombrie 1941 este arestat de Siguranţă în pădurea de la Băneasa, alături de alţi 28 de tineri. La proces, el acuză autorităţile poliţieneşti că este victima unei înscenări, susţinând că la anchetă a fost torturat fizic, fiind nevoit astfel să scrie declaraţiile cu mâna stângă. Cu toate acestea, este condamnat de justiţia militară la 25 de ani muncă silnică pentru participare la organizaţie interzisă de lege. A cunoscut temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Alba Iulia. La Aiud a fost pedepsit de nenumărate ori din ordinul comandantului închisorii, Aurel Munteanu. De pildă, la 2 decembrie 1943, Ianolide a primit „6 lovituri cu cureaua la spate pentru că a refuzat să salute pe primul gardian“, apoi, „a fost izolat 10 zile în celulă pentru că a activat în educaţia legionară în penitenciar etc. etc. etc“. În mai multe rânduri cere rejudecarea procesului, în 1946 obţinând o reducere a pedepsei cu 6 ani şi trei luni. Munceşte în lagărul de la Galda, alături de prietenul său, Valeriu Gafencu. Cunoaşte reeducarea de la Piteşti, apoi, grav bolnav, în 1950, este internat în spitalul-penitenciar de la Tg. Ocna. Aici cunoaşte transformarea spirituală. Ajutat de prietenul său Gafencu, care lansase principiile de viaţă creştină, Ianolide propovăduieşte în mijlocul colegilor de suferinţă adevărata credinţă creştină ortodoxă, dezbrăcată de orice nuanţă ideologică legionară, adresându-se legionarilor şi nelegionarilor deopotrivă. Prin credinţa şi faptele săvârşite în penitenciar devine un model de vieţuire creştină. Ulterior, este transferat la Caransebeş, apoi la Văcăreşti (1953), Gherla (1957) şi Aiud. De aici, în martie 1959 este mutat la Ministerul de Interne, unde alături de alţi 28 de foşti colegi de suferinţă este acuzat de înfiinţarea unei adevărate conspiraţii legionare în închisori, pentru ca, după eliberare, să submineze regimul „democrat-popular“. Refuză categoric „să recunoască“ acest scenariu diabolic al anchetatorilor la confruntările cu alţi deţinuţi, mărturisind adevărul de credinţă, mai presus de orice atitudine politică. La 28 august 1959 este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 25 de ani de muncă silnică, pedeapsă comutată din 19 octombrie 1941. Încă din timpul anchetei este internat în Penitenciarul-spital Văcăreşti, apoi din noiembrie 1959 mutat la Gherla. Ulterior, este retrimis la Aiud, unde refuză categoric să accepte reeducarea. Este eliberat la 31 iulie 1964, fiind urmărit de Securitate până la trecerea la cele veşnice.