Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Memoria Bisericii în imagini: Ion Băldescu-Popescu mărturisitorul

Memoria Bisericii în imagini: Ion Băldescu-Popescu mărturisitorul

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 20 Feb, 2010

Născut în anul 1886, în Mihăieştii de Sus din Olt, absolvent al Seminarului Central şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Ioan Băldescu a fost unul dintre clericii proeminenţi din Vlaşca interbelică, mai întâi slujind la Seaca, apoi la Târgu Măgurele, jud. Teleorman. În 1907 a fost de partea ţăranilor în revolta socială care cuprinsese întreaga ţară, pentru care a fost considerat instigator de către autorităţile statului. La Seaca nici un preot nu rezista mai mult de doi ani, din cauza mizeriei materiale şi sociale. Însă, cu sprijinul lui Nicolae Iorga, părintele Băldescu a reuşit ca, după Războiul de Reîntregire, să participe la împroprietărirea ţăranilor, să construiască o biserică şi o casă parohială. De asemenea, cu sprijinul credincioşilor şi în folosul lor, a ridicat o şcoală şi un dispensar. În 1928 a fost numit paroh la Biserica „Sf. Haralambie“ din Turnu Măgurele, pe care a restaurat-o. A fost membru în Adunarea Eparhială de la Bucureşti, a luptat împotriva sectelor şi pentru salarizarea corespunzătoare a clericilor ortodocşi. La 15 august 1952 a fost arestat de Securitate şi trimis la muncă silnică la Canal. La 24 septembrie 1952, părintele nu a mai putut rezista regimului istovitor de muncă. După deces, trupul său a fost aruncat într-o cabină de WC, încă nefolosită, destinată infirmeriei. Era îmbrăcat cu haina preoţească, de care nu se despărţise niciodată.