Părintele Constantin Alexandrescu din Focşani sub persecuţia comunistă

La mijlocul secolului trecut, Vrancea avea numeroşi slujitori dăruiţi altarului şi semenilor. Mulţi dintre aceştia au căzut în ghearele represiunii comuniste, fie pentru că se implicaseră în mişcarea anticomunistă din munţi, fie şi numai pentru faptul că înţelegeau să ducă mai departe arca credinţei. Unul dintre aceştia a fost părintele Constantin Alexandrescu din Focşani. S-a născut la 26 iulie 1914, într-o familie de oameni harnici din Mihălceni, fostul judeţ Râmnicu Sărat. După şcoala primară, între 1926 şi 1934, tânărul Alexandrescu a urmat Seminarul Teologic din Galaţi, apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde în anul 1938 a obţinut diploma de licenţă. Deoarece susţinuse examenul de capacitate pentru învăţământul secundar, între 1938 şi 1940, Constantin Alexandrescu a predat religia la Şcoala Normală şi istoria la Liceul „Vasile Alecsandri“, ambele din Galaţi. La 2 februarie 1941, a primit Taina Hirotoniei întru diacon pe seama Bisericii „Săpunaru“ din Focşani. La 1 octombrie 1943 este transferat la Biserica „Sfântul Ioan“ din Focşani, pentru ca la 13 noiembrie 1949 să fie hirotonit preot pe seama Bisericii „Sfântul Dumitru“-Uzină, din acelaşi oraş. În perioada slujirii la catedrala din Focşani, diaconul Alexandrescu a întreprins o viguroasă activitate culturală, exprimată prin înfiinţarea şi coordonarea unui gimnaziu ortodox pentru fete orfane, iniţiativă susţinută îndeaproape de Societatea Femeilor Ortodoxe, filiala Focşani. Părintele Alexandrescu avea în grijă procurarea de cărţi, hrană şi haine pentru elevele care învăţau în şcoala pe care o conducea cu acordul Ministerului Educaţiei. Pentru funcţionarea şcolii obţinea bani din donaţii, manifestări artistice organizate de eleve şi conferinţe religioase cu chete. De pildă, în Duminica Ortodoxiei a anului 1946 a conferenţiat părintele Ion Gh. Coman despre „Caracterele Ortodoxiei“, iar un an mai târziu Toma G. Bulat, cu referire la epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Un aspect important este legat de munca de catehizare întreprinsă de părintele Alexandrescu în rândul celor care alunecaseră în sectarism, rezultatele înregistrându-se prin aducerea la Ortodoxie a 21 de tinere. Aceleaşi eleve ale şcolii formau un cor care dădea răspunsurile la slujbele din catedrala focşăneană. Această frumoasă realizare duhovnicească şi educaţională avea să fie curmată de regimul comunist în anul 1948. Dar părintele Alexandrescu era dornic să construiască în continuare. Cu toate interdicţiile venite dinspre factorul politic, părintele Alexandrescu a încercat să înflorească duhovniceşte parohia în care slujea. Astfel a intrat în conflict cu împuternicitul de culte, pentru care la 7 februarie 1959 a fost arestat de Securitate. A trecut prin anchetele grele la Securitatea din Galaţi, însă fără să recunoască nimic. A fost acuzat că la cununie ar fi avut ca naş un preot legionar, deci a făcut o nuntă legionară şi că în comitetul parohial sunt „foşti funcţionari burghezi“. La 15 mai 1959, prin sentinţa nr. 259 a Tribunalului Militar Constanţa, a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut universul concentraţionar de la Galaţi (1959), Salcia (septembrie 1959), Giurgeni (iunie 1960 şi mai 1963), Jilava (martie 1962), Gherla (aprilie 1962) şi Ostrov (iulie 1964). A fost eliberat la 1 august 1964 din lagărul de muncă de la Ostrov.  La Gherla a fost pedepsit cu 5 zile izolare, deoarece „a ţinut o şedinţă cu caracter religios cu alţi deţinuţi în cameră“.