Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Dimitrie V. Argint sub persecuția comunistă

Părintele Dimitrie V. Argint sub persecuția comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 29 Ian, 2016

S-a născut la 14 iunie 1907 într-o familie de oameni simpli din satul Șișcani, comuna Hoceni, județul Fălciu. La 10 ani rămâne orfan de tată, căzut în Războiul de Reîntregire. După școala primară din satul natal, tânărul Argint urmează Seminarul Teologic din Huși (1920-1928), iar mai apoi cursurile Facultății de Teologie din Chișinău (1928-1929, 1932-1933). După cununia cu fata preotului Teodor Rugină din satul Iacobeni, comuna Vlădeni, județul Iași, la 2 septembrie 1928 este hirotonit preot la Mănăstirea Neamț de către Episcopul Nicodim Munteanu (viitorul Patriarh al României) pe seama parohiei în care slujea socrul său. Pentru activitatea sa pastoral-misionară a fost apreciat de Arhiereul-vicar Grigorie Leu Botoșăneanul. În noiembrie 1935 se transferă la Parohia Bivolari, județul Iași.

În plan politic, la presiunile unor notabilități locale, părintele se înscrie în Partidul Național Liberal, în care va activa până la desființarea partidelor politice (1938). În timpul guvernării legionare este obligat să săvârșească un Parastas pentru eroii legionari Moța și Marin, iar în magazinul bisericesc din Bivolari i se cere să comercializeze broșuri legionare. De asemenea, este înscris în cuibul legionar din localitatea Bivolari, însă fără să activeze. Din aceste motive, în perioada guvernării antonesciene a fost anchetat în baza unor delațiuni ale foștilor legionari din localitate, reușind însă să-și dovedească nevinovăția. Suspiciunea de legionarism asupra sa a planat în continuare prin urmărirea de către Jandarmerie, însă fără rezultate. La 26 martie 1944, din cauza ofensivei sovietice, părintele Argint se refugiază cu familia în localitatea prahoveană Comarnic. O lună mai târziu este mobilizat în Regimentul 53 Infanterie fortificații, apoi vărsat la Regimentul 2 Dorobanți-Vâlcea, luptând pe frontul de vest cu gradul de căpitan confesor. La 1 septembrie 1945 este lăsat la vatră. Pentru faptele sale a fost citat cu ordin de zi pe regiment și a primit ordinul sovietic „Victoria”.

Prin mijlocirea preotului consilier Gheorghe Maxim, la 15 octombrie 1945 părintele Argint este numit de către Patriarhul Nicodim intendent-magazioner la Tipografia Cărților Bisericești. Ca preot era detașat la „Fundațiile Regale” din București. Între timp, la Bivolari, părintele Argint era vizat spre anchetă și eventuală internare în lagăr, pentru așa-zisă activitate legionară (februarie 1945). În cele din urmă, cazul său de la Bivolari se stinge, prin transferarea dosarului la București și înscrierea sa în PNL-Tătărescu, văzut ca partid aliat al noilor „democrați”, iar din iulie 1947 în Frontul Plugarilor.

La 1 iulie 1947, părintele Argint este numit slujitor la biserica fostei mănăstiri Văcărești, care funcționa pe lângă penitenciarul din aceeași incintă, exercitând inclusiv funcția de confesor al deținuților. Se pare că, în această calitate, a mijlocit corespondența dintre deținuți și rudele lor.

Problemele cu autoritățile comuniste vor apărea în anul următor. În seara zilei de 10 august 1948, părintele Argint este arestat de Siguranța comunistă. Avea să fie anchetat într-un lot format din 25 de arestați, între care se numărau și unii clerici, precum preotul Dumitru Bârnovescu și arhidiaconul Nica M. Tuță, slujitor la Catedrala Patriarhală, arhivar și corector la Tipografia Patriarhală. În ancheta penală de la Siguranță, din august 1948, s-a reținut că părintele Argint ar fi sustras litere de plumb din Tipografia Patriarhală pentru a le pune la dispoziție lui Mihai Nichitoaie (Nichita) care, se pare, înființase o „organizație subversivă”. La ordinul Direcției generale a Securității, ancheta a fost refăcută, astfel încât să capete o conotație legionară și contrarevoluționară, cât mai gravă la adresa regimului „democrat-popular”. În fapt, din analiza documentelor la care am avut acces, în căutarea unui loc de muncă Nichitoaie fusese recomandat părintelui Argint pentru angajare. La întâlnirile de la Tipografia Patriarhală, mai întâi cu părintele Argint, apoi cu părintele Tuță, Nichitoaie a sustras litere de plumb, cu ajutorul cărora a tipărit un manifest în două ediții, cu titlul „Tovarăși”, având un conținut cvasimarxist și pe care l-a răspândit în iulie-august 1948. Totodată, se pare că Nichitoaie a încercat să implice mai mulți preoți bucureșteni în organizația pe care o inițiase, aspect care ne conduce la ipoteza unei provocări a Siguranței comuniste la adresa Bisericii. (Va urma)